A murit Ion Vianu, medic psihiatru și scriitor

A murit Ion Vianu, medic psihiatru și scriitor
Sursa foto: Captura video

Ioan Vianu, medic psihiatru, scriitor, eseist, disident, luptător pentru drepturile omului, s-a stins din viață la vârsta de 90 de ani, potrivit Agerpres.

A murit Ion Vianu

Ion Vianu s-a născut la 15 aprilie 1934, la Bucureşti. A urmat studii de filologie clasică, iar ulterior medicina.

În 1977 a emigrat în Elveţia. A semnat articole în paginile Revistei ”22”, precum şi revista „Lettre Internationale”, editată de ICR.

Ca eseist, a debutat cu volumul „Stil şi Persoană” (1975). A mai publicat volumele ”Introducere în psihoterapie” (1975), ”Amintiri în dialog. Memorii” (în colaborare cu Matei Călinescu, 1994), ”Paramnezii” (2005). Volumele „Caietele lui Ozias” (2004) şi „Vasiliu, foi volante” (2006) fac parte din ciclul de romane „Arhiva Durerii şi a Mâniei”.

La 24 octombrie 2007, Ion Vianu a participat la conferinţa „România fără Freud”, un eveniment organizat de ICR, în cadrul căreia a făcut o sinteză a istoriei psihanalizei în ţara noastră.

Ion Vianu se numără printre autorii textelor din volumul „De ce m-am întors în România”, coordonat de Sandra Pralong şi lansat în 2010. Volumul reuneşte poveştile unor români celebri care s-au întors şi au ales să trăiască în România.

Pentru volumul „Amor intellectualis”, apărut la Editura Polirom, Ion Vianu a primit Premiul Cartea anului 2010 acordat de Revista „România literară”. De asemenea, la cea de-a XI-a ediţie a Galei Premiilor Radio România Cultural, care a avut loc la 21 martie 2011, Premiul de Excelenţă i-a fost decernat lui Ion Vianu, ”medic şi scriitor care, prin conştiinţa sa ştiinţifică şi literară devotată adevărului, a contribuit în chip convingător la înfăţişarea unor decenii dramatice din istoria noastră recentă”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:52 - Alexandru Muraru (PNL): Planul pesedist ne arată că pericolul capturării instituțiilor statului e în plină desfășurare. Urmează zile de încercare pentru democrația din România
23:35 - Netanyahu spune că lui Macron și celorlalți lideri occidentali care cer embargo pe arme pentru Israel ar trebui „să le fie rușine”: „Rușinea lor va continua mult după câștigarea războiului”
23:12 - George Simion, după decizia CCR de a anula candidatura Dianei Șoșoacă: Orice român are dreptul constituțional de a candida și de a fi ales. Nicio instituție nu îi poate lua acest drept
22:49 - Nicolae Ciucă: „Pesediștilor care astăzi se bucură de decizia CCR le spun un singur lucru: românii înțeleg când cineva dorește puterea absolută în stat” / „PSD nu va scăpa de ceea ce se teme cel mai tare: de o confruntare cu mine în turul 2”
22:23 - Stelian Ion: Judecătorii CCR care au decis invalidarea candidaturii Dianei Șoșoacă trebuie să prezinte clar și în detaliu motivele / Este tot mai evidentă nevoia de reformă a CCR
22:01 - A fost contestată la CCR și candidatura lui Marcel Ciolacu
21:45 - PSD: Susținem dreptul oricărei persoane de a alege și de a fi aleasă. CCR trebuie să prezinte rapid motivele care au stat la baza deciziei de invalidare a candidaturii doamnei Diana Șoșoacă
21:27 - Lucian Romașcanu, după declarația lui Florin Roman privind decizia CCR: PSD nu are nicio implicare în justiție. Când ai dileme și dificultăți să îți vezi candidatul în finală, despre dl. Ciucă vorbesc, începi să dai rateuri de gândire
21:06 - Florin Roman (PNL): Eliminarea Dianei Șoșoacă din cursa pentru Cotroceni, făcută prin mâna majorității PSD din CCR, este o făcătură marca PSD
20:46 - Diana Șoșoacă, după ce i-a fost anulată candidatura la prezidențiale: „Mă sună foarte mulți din Sfatul Înțelepților, mă sună generali din armată. Este timpul să acționăm”