Pucheanu (PSD): Mă întreb când a fost PNL serios. Acum, când se răzgândește în privința prezidențialelor, sau când a cerut ajutorul PSD să treacă hopul europarlamentarelor? Nu putem ține țara pe loc că Rareș Bogdan nu știe ce batistă să-și aleagă (VIDEO)

Pucheanu (PSD): Mă întreb când a fost PNL serios. Acum, când se răzgândește în privința prezidențialelor, sau când a cerut ajutorul PSD să treacă hopul europarlamentarelor? Nu putem ține țara pe loc că Rareș Bogdan nu știe ce batistă să-și aleagă (VIDEO)
Sursa foto: Facebook / Ionut Pucheanu

Ionuț Pucheanu, primarul reales al Galațiului și vicepreședinte PSD, i-a acuzat pe partenerii de guvernare de la PNL că-s neserioși deoarece și-au dat cuvântul pentru organizarea alegerilor prezidențiale în septembrie, iar acum s-au răzgândit. În ciuda disputelor pe subiect, Pucheanu e convins că această coaliție va rezista și PSD și PNL vor guverna în continuare împreună.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Bună dimineața, România!”, moderată de Gabriela Mihai pe B1 TV.

Pucheanu, despre disensiunile din coaliție pe subiectul datei prezidențialelor

„Ce vă pot spune acum, ca simplu cetățean, nu ca om politic, e că eu de data asta sunt dezamăgit pentru că una spunem și alta facem… Ne-am înhămat la această coaliție, pe care lumea a privit-o extrem de sceptic, poate că au fost extrem de mulți din ambele partide care au privit-o sceptic, dar ce nu se poate spune despre PSD-iști e că nu suntem oameni serioși când vine vorba de parteneriate.

Eu mă întreb: când a fost PNL serios? Când și-a dorit ajutorul PSD pentru a trece acest hop din care n-ar fi ieșit bine – mă refer la europarlamnetare în mod special, și am acceptat cumva minimizându-ne nouă șansele de a avea nu 10, ci 11 europarlamentari sau poate chiar mai mulți – sau acum, când deodată nu le mai convine calendarul prestabilit de mai bine de șase luni, în care s-a stabilit atât data europarlamentarelor, comasate cu localele, cât și data pentru prezidențiale?

Faptul că datele arată că candidatul – acum vorbim strict de dl Ciucă – aproape are șanse nule de a intra în turul 2, ceea ce spune multe despre forța unui partid, și faptul că PSD, prin graiul președintelui Ciolacu, acum o săptămână a declarat că vom avea candidat propriu și vom merge cel mai probabil în aceste alegeri pe cont propriu (…) acum, din păcate, partenerii noștri de coaliție s-au întors, nu mai vor în septembrie. Nu știu când vor, nici ei nu știu ce vor. Nu putem ține o țară întreagă după…eu știu… Rareș Bogdan, că nu știe ce batistă să-și aleagă. Cu tot respectul…”, a declarat Ionuț Pucheanu.

El a spus că sondajele arată că Ciucă n-are șanse să intre în turul 2: „Toate datele, inclusiv cu bonusul acela pe care-l primesc în sondajele comandate de PNL, ne arată că dl Ciucă e la mustață cu dl Simion acum și dacă-l mai lansăm și pe dl Geoană, atunci cu siguranță dl Ciucă are șanse extrem de mici să treacă în turul 2”.

Pucheanu a afirmat apoi că e „frumos” faptul că Ciucă e „eroul de la Termopile”, aluzie la cariera sa miliară și cartea pe care vrea s-o scoată, dar „politica e pe voturi, nu neapărat pe preferințe”.

Totodată, acesta a dat de înțeles că Nicolae Ciucă e „împins de la spate” de colegii săi din PNL să candideze la prezidențiale.

Pucheanu (PSD): Cred că ne vom înțelege cu PNL

Întrebat dacă mai rezistă coaliția, vicepreședintele PSD a răspuns: „Istoria, din păcate, ne pune în vedere că e posibil să se repete (și coalițiile să se rupă). Dacă e să ne uităm declarativ, am văzut pe dl Ciucă spunând că sunt parteneri de nădejne și nu vor ieși de la guvernare decât dacă sunt împinși. Nimeni nu-i împinge de la guvernare, avem nevoie de parteneriatul acesta cu PNL. Am asigurat mai bine de 2 ani o guvernare zic eu bună, nu extraordinar de bună, că acum e și chestie de subiectivism, dar cred că am oferit stabilitate, avem nevoie de stabilitate și cred că această alianță PNL-PSD trebuie să meargă mai departe. (…) Cred că, cu bune, cu rele, ne vom înțelege”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)