Mircea Fechet: Pe perioada verii așteptăm fenomene meteo extreme. Suntem în alertă / Avem secetă extremă în sudul, în estul și în sud-estul României. Avem recolte deja compromise (VIDEO)

Mircea Fechet: Pe perioada verii așteptăm fenomene meteo extreme. Suntem în alertă / Avem secetă extremă în sudul, în estul și în sud-estul României. Avem recolte deja compromise (VIDEO)
Foto: Mircea Fechet / Facebook

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a vorbit despre situația din țară, miercuri, la Știrile B1 TV prezentate de Gabriela Mihai, și a spus că pe perioada verii sunt așteptate „fenomene meteo extreme, așteptăm vijelii, grindină sau ploi abundente pe suprafețe restrânse, lucru care poate să genereze inclusiv inundații locale”.

Mircea Fechet, pe B1 TV: Pe perioada verii așteptăm fenomene meteo extreme

Întrebat despre valul de căldură și efectele sale, ministrul a declarat: „Vara a debutat cu valori de temperatură peste medie. Era un lucru la care ne așteptam. Acum traversăm deja al doilea val de caniculă. Toată săptămâna aceasta vom avea temperaturi foarte ridicate, chiar și 38 de grade. Deja avem Cod portocaliu de caniculă, astăzi, pentru 16 județe și pentru București. Colegii de la ANM îmi spun că și mâine vom avea același cod pentru 15 județe”.

„Dincolo de caniculă și de modul în care ne afectează pe fiecare dintre noi, din păcate, pe perioada verii, așteptăm fenomene meteo extreme, așteptăm vijelii, grindină sau ploi abundente pe suprafețe restrânse, lucru care poate să genereze inclusiv inundații locale. Suntem în alertă, alături de colegii de la Administrația Națională de Meteorologie, alături de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și de autoritățile locale. Suntem în alertă 24 de ore pe zi pentru a putea preveni populația atunci când e cazul”, a adăugat Mircea Fechet.

Secetă extremă în sudul, în estul și în sud-estul României

„Suntem în situația în care avem secetă extremă în sudul României, în estul și în sud-estul țării, de asemenea. Avem recolte deja compromise. Sunt în dialog permanent cu colegii de la Administrația Națională Apele Române, care gestionează amenajările hidrotehnice din România. Discutăm de baraje care, pe de o parte, atenuează riscul de inundații, în multe situații asigură populația cu apă potabilă și bineînțeles că discutăm și despre amenajări (…) pentru irigații”, a continuat Mircea Fechet.

„În ceea ce privește grindina, există un departament în cadrul Ministerului Agriculturii, care gestionează situațiile legate de grindină, în legătură cu care sunt convins că ai mei colegi de la Agricultură vă pot da mai multe detalii”, a mai spus ministrul Mediului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`