Litoralul va fi plin de Rusalii. Câte persoane ar trebui să ajungă la mare în weekendul prelungit

Litoralul va fi plin de Rusalii. Câte persoane ar trebui să ajungă la mare în weekendul prelungit
Foto: Captură video

Weekendul acesta va fi unul de relaxare pentru foarte multe persoane care și-au programat o escapadă la mare, având în vedere minivacanța de Rusalii.

Litoralul, asaltat de turiști

În jur de 80.000 de turiști sunt așteptați pe litoralul românesc în weekendul acesta, iar majoritatea vor sta în Mamaia și Eforie Nord, conform știrileprotv.

Mai mult, unii turiști deja au ajuns la mare pentru un sejur mai lung, iar cei care nu și-au unit concediul cu minivacanța de Rusalii, vor ajunge pe litoral peste câteva zile.

„Marea majoritate vor veni de vineri, sejururile sunt de 3-4 nopți, va fi o aglomerare ca să zic așa a litoralului românesc, credem noi că gradul de ocupare va fi peste 70-75%”, a spus Ștefan Necula, manager agenție de turism.

Litoralul este asaltat de turiști în această perioadă pentru că prețurile sunt mai mici decât în plin sezon estival.

Prețurile cazărilor

În Mamaia, o camera dublă la un hotel de 3 stele costă 167 de lei pe noaptea și poate ajunge până la 229 de lei la un hotel de 4 stele. În timp ce, la Eforie Nord, o noapte de cazare la un hotel de 3 stele costă 136 de lei și poate ajunge la 642 de lei la un hotel de 4 stele cu demipensiune.

În acest caz, și administatorii plajelor sunt pregătiți să suplimenteze numărul șezlongurilor.

„Avem în mod normal o mie de șezlonguri și pentru perioada aceea de vârf de sezon în momentul în care vin familii și vor să stea împreună putem avea șezlonguri suplimentare. Ajungem la 1200 – 1300”, a transmis Lucian Marcu, manager plajă.

Stațiunile cele mai agglomerate vor fi Mamaia și Eforie Nord, urmate de Neptun și Olimp.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)