Kate Middleton nu se desparte aproape niciodată de ei. Ce a purtat prințesa de Wales la peste 70 de evenimente publice

Kate Middleton nu se desparte aproape niciodată de ei. Ce a purtat prințesa de Wales la peste 70 de evenimente publice

Kate Middleton (42 de ani) nu se desparte niciodată de un anumit obiect. De-a lungul timpului, specialiștii care urmăresc ținutele Familiei Regale a Marii Britanii au observat că există ceva ce Prințesa de Wales poartă mai mereu.

Kate Middleton nu se desparte aproape niciodată de cerceii săi preferați

Kate Middleton a transmis un mesaj emoționant, înainte să ia parte la ceremonia „Trooping the Colour”, care a avut loc sâmbătă, 15 iunie 2024.

De-a lungul timpului, în spațiul public au apărut imagini cu Prințesa de Wales în timp ce poartă ținute vestimentare impecabile, dar și accesorii simple, dar care transmit eleganță. Asta s-a întâmplat și ieri, când soția Prințului William a luat parte la ceremonia regală. Alături de ea s-au aflat și cei trei copii.

Specialiștii din aria modei au observat, însă, un detaliu important în ținutele vestimentare pe care Prințesa de Wales le poartă. Chiar și în ultima postare de pe rețelele de socializare, soția Prințului William a încărcat o imagine în care apare cu accesorii elegante și delicate.

Are peste 70 de apariții publice cu aceste accesorii, arată Hello Magazine. Este vorba despre o pereche de cercei cu perle. Alegerea perlelor este profund simbolică – poate să însemne noroc.

Sâmbătă, Prințesa de Wales a luat parte la ceremonia regală „Trooping the Colour”. Este prima apariție publică oficială, după ce a fost diagnosticată cu cancer.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)