Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei pentru Unirea Românilor a decis sâmbătă, cu unanimitate de voturi, ca preşedintele partidului, George Simion, să fie candidatul AUR pentru funcţia de preşedinte al României.
„Sâmbătă, 15 iunie, s-a întrunit Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei pentru Unirea Românilor pentru a desemna candidatul partidului la alegerile prezidenţiale din acest an. În urma votului exprimat, CNC AUR a decis, cu unanimitate de voturi, ca preşedintele partidului, George Simion, să fie candidatul AUR pentru funcţia de preşedinte al României”, se arată într-un comunicat al AUR, citat de Agerpres.
Evenimentul de lansare a candidatului AUR pentru alegerile prezidenţiale va avea loc tot astăzi, începând cu ora 19.00, la Arenele Romane.
În iulie 2023, George Simion susținea că partidul său are o listă de 10 posibili prezidențiabili, atât membri ai partidului, cât și personalități din afara AUR.
„Din interiorul partidului Claudiu Târziu, Cristian Terheş, Gheorghe Piperea, sau din afara partidului: Ioan Aurel Pop, Mircea Diaconu, Andrei Marga”, a enumerat George Simion.
În luna februarie, într-o emisiune la Prima TV, Simion afirma că o candidatură la președinția României nu este o prioritate a sa, el spunând că este interesat „mai degrabă de o funcție executivă”.
În schimb, îl indica pe actorul Dan Puric drept un potențial candidat al AUR. „Este unul dintre oamenii cu care împărtășesc foarte multe valori comune”, spunea Simion.
Abia pe 10 iunie, la o zi după alegerile europarlamentare, președintele AUR menționa candidatura sa ca o posibilitate reală. „Tot mai mulţi colegi îmi propun acest lucru. Pot, fiind un luptător, să duc această sarcină la bun sfârşit cu şanse”, a declarat Simion, potrivit Hotnews.