Lemur de la Grădina Zoologică din Călărași furat de un tânăr. L-a ascuns în apropierea casei

Lemur de la Grădina Zoologică din Călărași furat de un tânăr. L-a ascuns în apropierea casei
Sursă foto: Freepik

Un tânăr de 18 ani din Călărași este suspect de furtul unui lemur de la Grădina Zoologică din oraș, după ce animalul a fost găsit, în viață, legat de picioare, într-o clădire părăsită de lângă casa acestuia.

Lemur furat de la zoo

După ce s-a sesizat lipsa animalului de la Grădina Zoologică, s-a dat alarma la 112, informează Ziare.com.

Polițiștii ajunși la fața locului au observat că lacătul boxei în care se afla animalul a fost tăiat, iar persoane străine ar fi intrat în interior și ar fi sustras lemurul. Persoana în cauză a fost identitficată, fiind vorba despre un adolescent de 18 ani, din municipiul Călărași.

Lemurul era legat de picioare

Oamenii legii au cercetat zona în care locuiește tânărul și au găsit animalul într-o clădire abandonată din apropierea locuinței suspectului. Lemurul a fost găsit legat de picioare, dar, din fericire era în viață.

Tânărul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind suspect de furt, și se află în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Călăraşi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`