Peste o mie de angajaţi CFR ies azi în stradă. Oamenii care participă la mitingul din faţa ministerului Transporturilor spun că e ultima şansă de a pune capăt incompetenței și jafului din Unitățile Feroviare de Stat, arată B1 TV.
Oamenii sunt nemulțimiți pentru că nu se investește în infrastructura feroviară, revizuirea legislației privind salarizarea, sistemul de pensii și asistența socială este amânată, iar salariile sunt date cu întârziere.
Peste o mie de angajați CFR, protest în fața sediului Ministerului Transporturilor
#DIRECT_ONE_gdr6vg#
Condițiile de muncă tot mai precare, disponibilizările de personal și politizarea funcțiilor de conducere sunt, de asemenea, pe lista nemulțumirilor.
"Starea deplorabilă a CFR, infrastructura, stă ca bază cu caracter în regimul de viteză pe care îl oferă aceasta către operatorii naționali de transport", a explicat Mihai Olteanu, șef de sindicat CFR.
Acesta a avertizat și asupra pericolelor pe care le reprezintă starea căilor ferate, atât pentru călători, cât și pentru transportul de marfă.
"Pot băga mâna în foc, calea ferată reprezintă un factor de risc atât pentru călători, cât și pentru marfă", a continuat șeful de sindicat.
"Avem așteptări foarte mari de la Ministrul Transporturilor, ne-a sprijinit în statutul feroviar și în acest sens are o viziune mai largă", a adăugat Mihai Olteanu.
Protestul este organizat de Alianța Națională Sindicală Feroviară, sprijinită de Confederația Sindicală Națională Meridian, Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, Federația Națională Sindicală din Infrastructura Feroviară și de Uniunea Sindicatelor din Spitalele CFR.