Premierul Marcel Ciolacu despre alegerile pentru Cotroceni: „Este evident că alegerile pentru funcția de președinte sunt în septembrie, așa cum am hotărât în cadrul coaliției”

Premierul Marcel Ciolacu despre alegerile pentru Cotroceni: „Este evident că alegerile pentru funcția de președinte sunt în septembrie, așa cum am hotărât în cadrul coaliției”
Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD. Sursa foto: Guvernul României / Facebook

Este evident că alegerile vor fi în septembrie a comunicat premierul Ciolacu, la conferința de presă de după reuniunea PSD de la Sâmbăta de Sus.

Alegerile pentru Președinția României vor avea loc în septembrie

Președintele PSD, Marcel Ciolacu a spus în cadrul conferinței de presă: „Este evident că alegerile pentru funcția de președinte sunt în septembrie, așa cum am hotărât în cadrul coaliției și cum este corect față de toate partidele politice și acum vorbesc din funcția de prim-ministru.

Știți foarte bine că am pus o condiție foarte clară. Nu am anunțat comasarea alegerilor până când nu am avut calendarul întreg al alegerilor, pentru că nu ai dreptul, din funcția de prim-ministru, să faci modificări ale calendarului electoral în funcție de interese proprii de partid.

Decizia a fost luată în acel moment în cadrul coaliției, alegerile să fie comasate cu alegerile locale pe data de 9 iunie, alegerile pentru funcția de președinte pe 15 și 29 septembrie și alegerile generale pe 9 decembrie.”

Consiliul Politic Național al PSD s-a reunit vineri în sala „Academiei Sâmbăta” a Mănăstirii Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus să analizeze rezultatele alegerilor locale și europarlamentare si să decidă dacă social-democrații merg la alegerile prezidențiale cu un candidat propriu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`