Înălţarea Domnului 2024. Ce trebuie să faci în această zi pentru a avea noroc tot anul

Înălţarea Domnului 2024. Ce trebuie să faci în această zi pentru a avea noroc tot anul
Sursa foto: Facebook - Oltul Ortodox

Creştinii ortodocşi sărbătoresc joi, 13 mai, Înălţarea Domnului, sărbătoare care are loc în fiecare an la 40 de zile de la Învierea Domnului.

Înălţarea Domnului este o sărbătoare creştină care marchează încheierea prezenţei fizice a lui Iisus Hristos pe pământ şi ascensiunea  sa la cer. Hristos s-a înălţat la cer de pe Muntele Măslinilor, în văzul Apostolilor şi a doi îngeri. Cei din urmă, conform doxologia.ro, le-au vorbit ucenicilor despre a doua venire a lui Hristos, ca aceştia să nu se lase copleşiţi de durerea despărţirii. „Mântuitorul şi-a ridicat mâinile, binecuvântându-i pe ucenici, iar pe când îi binecuvânta s-a înălţat la cer, în timp ce un nor l-a făcut nevăzut pentru ochii lor”, conform sursei citate de Click.

Tradiții și obiceiuri pentru Înălţarea Domnului

În unele zone, se păstrează tradiţia să se consume alimente care au fost binecuvântate de către preot în timpul slujbei de Înălţare.

În această zi, oamenii se salută cu vorbe speciale, folosind cuvintele „Hristos s-a Înălţat!” şi „Adevărat s-a Înălţat!” timp de 10 zile.

Astăzi nu se coase, nu se ţese şi nu se croieşte, nu se spală, nu se fac treburi grele la câmp sau în gospodărie, nu se mătură în casă sau în curte.

Gospodinele vopsesc ouă pentru ultima dată în acest an, iar vopseaua rămasă trebuie pusă la rădăcina unui pom.

Totodată, gospodinele agaţă leuştean la porţi şi ferestre, pentru a ţine strigoii la distanţă. Oamenii poartă frunze de nuc şi leuştean la brâu, pentru că aşa a avut şi Iisus Hristos când s-a înălţat la ceruri.

În unele regiuni ale ţării se obişnuieşte să se împodobească toate casele cu crenguţe de paltin.

Tot de Înălţarea Domnului se obişnuieşte să se dea de mâncare animalelor din gospodărie pâine sfinţită, pentru a le proteja şi a asigura sănătatea şi fertilitatea lor.

În această zi nu este bine să împrumuţi obiecte sau bani, deoarece se crede că astfel îţi dai norocul şi binecuvântarea.

Rugăciune în ziua praznicului Înălțării Domnului

Potrivit creștinortodox.ro, în această zi este bine să rostim rugăciune:

„Doamne, lisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, pogorându-Te din înălţimile cereşti pentru a noastră mântuire şi hrănindu-ne cu bucurie duhovnicească în sfintele şi prealuminoasele zile ale învierii Tale şi, iarăşi, după săvârşirea slujirii Tale pământeşti, Te-ai înălţat cu slavă de la noi la ceruri şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu şi Tatălui! În această senină şi atotluminoasă zi a Dumnezeieştii Tale Înălţări la ceruri, pământul prăznuieşte şi saltă, cerul se bucură astăzi de Înălţarea Ziditorului făpturii, oamenii slavoslovesc neîncetat văzând firea noastră cea rătăcită şi căzută, pe umerii Tăi, acum, Mântuitorule, luată şi înălţată la ceruri. Îngerii se veselesc zicând: Cine este acesta, care a venit cu slavă puternic în lupte şi tare în războaie? Acesta este cu adevărat Împăratul Slavei?

Învredniceşte-ne şi pe noi, neputincioşii, care gândim încă la cele pământesti şi săvârşim neîncetat cele plăcute trupului, să cugetăm la înfricoşătoarea Ta înălţare la cer, grijile cele trupeşti şi cele lumeşti să le lepădăm şi împreună cu Apostolii Tăi să privim acum la cer şi, cu toată inima şi cu tot cugetul nostru, să ne amintim că acolo sus, în ceruri, este sălaşul nostru, iar aici pe pământ suntem doar străini şi călători, plecaţi din casa Părintească în ţara îndepărtată a păcatului.

Pentru aceasta Te rugăm cu osârdie Doamne, ca prin preaslăvită înălţarea Ta, să însufleţeşti conştiinţa noastră, să ne scoţi din robia acestui trup şi a acestei lumi păcătoase şi să ne învredniceşti să cugetăm la cele înalte, nu la cele pământeşti; că nu se cuvine să ne fie nouă pe plac, ci Ţie, Domnului şi Dumnezeului nostru, să-Ţi slujim şi să lucrăm, până când dezlegându-ne de legăturile trupului şi trecând vămile văzduhului, să dobândim cereştile Tale locaşuri, unde stând de-a dreapta Slavei Tale, împreună cu Arhanghelii şi Îngerii şi cu toţi Sfinţii, vom proslăvi Preasfânt Numele Tău, împreună cu Părintele Tău Cel fără de început şi cu Preasfântul şi Bunul şi de Viaţa Făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:16 - Elena Lasconi și George Simion, față în față la dezbaterea organizată de Micutzu. “Cel mai greu moment pe care l-am avut a fost atunci când am luat decizia să divorțez, să renunț la tot” / “Am avut mai multe momente de cumpănă” (VIDEO)
18:14 - Băsescu: Lasconi e singura șansă de a avea o opoziție reală la mastodontul PSD-PNL. Dacă nu va fi opoziție, vom ajunge rapid ca pe vremea lui Năstase. Deja suntem, încă nu se vede. Dar vom ajunge ca pe vremea lui Năstase (VIDEO)
17:43 - Blocaje în trafic, după prima zăpadă abundentă din an. Șoferii au stat ore întregi în coloane. Recomandările polițiștilor
17:40 - Curtea de Apel București menține controlul judiciar în cazul generalilor SRI Coldea și Dumbravă, dar le permite să iasă din țară. Ei nu pot părăsi, însă, spațiul UE. Decizia e definitivă
17:32 - Dezbatere Elena Lasconi – George Simion, la Micutzu. Ce au spus cei doi candidați la prezidențiale despre adopția de copii de către persoane de același sex și despre lupta împotriva drogurilor. Simion: “E un elefant mare în cameră și nu e Piedone” (VIDEO)
17:14 - Băsescu: Marele patriot de serviciu George Simion apare umăr la umăr cu Peiu. Petrișor Peiu a fost consilierul lui Năstase, când acesta a făcut privatizările alea iresponsabile. Și acum ne vorbește de patriotism… (VIDEO)
16:49 - Elena Lasconi, întrebată la dezbaterea electorală organizată de Micutzu, dacă va fi de acord cu noi taxe și impozite pentru a reduce deficitul bugetar: „Vă garantez pentru guvernul de dreapta că acest lucru nu se va întâmpla” (VIDEO)
16:47 - Băsescu, despre promisiunea lui Ciolacu de reindustrializare a României: Păi, cine a dezindustrializat-o? Nu Năstase și PSD? / Cei care pretind că ne-am dat petrolul și gazele ca șpagă ca să intrăm în UE sunt niște lichele! (VIDEO)
16:38 - Incendiu de proporții în Vâlcea, pe Valea Oltului. Peste 10 hectare de pădure au fost afectate
16:21 - Băsescu: Mastodontul PSD-PNL se va menține. Cearta lor e o gogoașă. Fără Opoziție încă 4 ani va fi dezastru. Oamenii, dacă vor să vadă cum e fără Opoziție, să-și aducă aminte că-l voiau pe Bombo în Congo, că dominarea absolută a PSD le-a făcut mult rău (VIDEO)