Un tânăr de 21 de ani a fost zdrobit de o autobetonieră. Trupul lui a fost scos dintre fiarele unui SUV de pompieri

Un tânăr de 21 de ani a fost zdrobit de o autobetonieră. Trupul lui a fost scos dintre fiarele unui SUV de pompieri
Foto: Facebook/ISU Smurd

Un tânăr în vârstă de 21 de ani a murit pe loc, după ce maşina în care se afla, ca pasager, s-a ciocnit cu o autobetonieră. Trupul tânărului a fost recuperat dintre fiare de pompieri.

Imagini de groază surprinse, luni după-amiază, la ieşire din Arad

Luni după-amiază, în jurul orei 15:15, pe drumul dintre Arad și Horia a avut loc un accident cumplit, în care au fost implicate un SUV şi o autobetonieră. Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean Arad, o victimă (pasager în maşină) a fost găsită inconștientă, decedată, între fiarele contorsionate ale mașinii.

O a doua victimă (şoferul autoturismului) a fost transportată la spital. A treia persoană (şoferul autobetonierei) a refuzat transportul la unitatea medicală.

La faţa locului, au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Arad cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD.

„În urma accidentului a rezultat o victimă încarcerată în autoturism, în stare de inconştienţă. Pompierii acţionează pentru extragerea victimei.

Victima, un bărbat în vârstă de aproximativ 20 de ani a fost extrasă şi preluată de către echipajul SAJ”, a transmis ISU Arad.
Potrivit poliţiştilor arădeni, niciunul dintre cei doi şoferi implicaţi în accident nu se urcase băut la volan. Ambii au fost testaţi cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost zero, potrivit Observator.

Niciun șofer nu consumase alcool

„La data de 10 iunie a.c., în jurul orei 15.15, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați despre un eveniment rutier. Din primele cercetări a reieșit că, un bărbat de 39 de ani, din Arad, în timp ce conducea o autoutilitară pe D.J.709, a intrat în coliziune cu o altă autoutilitară, condusă de un bărbat de 54 de ani.

În urma impactului a rezultat rănirea șoferului de 39 de ani și decesul unui bărbat de 21 de ani, pasager în aceeași autoutilitară. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că niciun conducător auto nu se afla sub influența alcoolului”, au transmis reprezentanții IPJ Arad.

Poliţiştii continuă cercetările, în cadrul unui dosar penal întocmit pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor care au dus la producerea tragediei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)