Adolescent din Neamț, cercetat penal după ce a lovit o fetiță de 6 ani cu trotineta electrică. Tânărul a fugit de la fața locului

Adolescent din Neamț, cercetat penal după ce a lovit o fetiță de 6 ani cu trotineta electrică. Tânărul a fugit de la fața locului
Sursa foto: Freepik

Un adolescent în vârstă de 16 ani din Neamț este cercetat penal după ce a lovit o fetiță de șase ani cu o trotinetă electrică, iar apoi a fugit de la fața locului, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț, potrivit Agerpres.

Adolescentul de 16 ani a fugit de la fața locului, după ce a lovit o fetiță de șase ani cu trotineta electrică

Accidentul s-a produs în municipiul Piatra-Neamţ şi a fost sesizat poliţiştilor de către mama fetiţei.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, Ramona Ciofu, a declarat că tânărul, care se deplasa pe trotineta electrică, pe strada Gavril Galinescu, a lovit-o pe fetița în cauză, care traversa strada.

Fără încuviințarea poliției, adolescentul a fugit de la fața locului. Minora a avut nevoie de îngrijiri medicale, motiv pentru care a fost transportată la spital.

„În urma cercetărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că, în timp ce o persoană se deplasa pe trotineta electrică, pe strada Gavril Galinescu, ar fi acroşat-o pe minora în cauză, care traversa strada. În urma evenimentului produs, conducătorul trotinetei a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea poliţiei, minora fiind transportată la o unitate medicală, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Urmare a activităţilor informativ-operative desfăşurate de poliţişti, a fost identificat autorul accidentului rutier, un minor în vârstă de 16 ani, din localitatea Negreşti”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.

Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui doar sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:58 - Nicolae Ciucă: Proiectul meu de țară prevede un parteneriat real cu comunitățile locale pentru a duce soluțiile liberale acolo unde este cea mai mare nevoie de ele (VIDEO)
19:52 - „Rusia are tot dreptul de a ataca NATO acum”. Mesajul unui colonel american în retragere, după ce  Biden a permis Ucrainei să folosească rachetele ATACMS
19:43 - Drulă: Lasconi poate să intre în turul 2 / În PNL e disperare și se ascut cuțitele în culise. Ei și Ciucă știu că le vine nota de plată pentru guvernarea cu PSD (VIDEO)
19:43 - Laurențiu Gîdei, despre o posibilă înțelegere între PSD, AUR și PNL: „E o glumă! N-o să auziți niciun politician de la PSD că are vreun aranjament cu niciun partid sau competitor electoral” (VIDEO)
19:01 - Reacția lui Traian Băsescu după ce Marcel Ciolacu a spus că „tinerii noştri pleacă din România pentru că nu stăpânesc o meserie foarte bine” (VIDEO)
18:59 - Marina Almășan a obținut un nou de protecție împotriva fostului iubit, Georgică Cornu. Omul de afaceri, obligat să poarte brățară electronică încă 8 luni
18:34 - Băsescu: AUR accentuează curentul antidemocratic, antieuropean, anti-NATO. Eu nu cred că ei fac o politică a Moscovei. Așa cred ei că e bine pentru țară, ei așa gândesc și asta e mult mai rău (VIDEO)
18:33 - Cristian Tudor Popescu a anunțat pe cine va vota la alegerile prezidențiale de duminică: „Sper să ajungă cât mai mulți la concluzia asta. Mi-am făcut propriile observații și măsurători pe internet și pe stradă”
18:16 - Dezbatere Elena Lasconi – George Simion, la Micutzu. “Cel mai greu moment pe care l-am avut a fost atunci când am luat decizia să divorțez, să renunț la tot” / Simion, despre momentul în care a jignit-o pe Șoșoacă: „A fost un derapaj regretabil” (VIDEO)
18:14 - Băsescu: Lasconi e singura șansă de a avea o opoziție reală la mastodontul PSD-PNL. Dacă nu va fi opoziție, vom ajunge rapid ca pe vremea lui Năstase. Deja suntem, încă nu se vede. Dar vom ajunge ca pe vremea lui Năstase (VIDEO)