Școli închise după alegeri. Părinții, furioși pe conducerea unităților de învățământ

Școli închise după alegeri. Părinții, furioși pe conducerea unităților de învățământ
Sursa Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Mai multe școli au fost închise, luni dimineața, după alegeri, având în vedere că membrii din secțiile de votare încă numărau voturile, la ora 8.

Școli închise în București

34 de școli din București au avut cursurile suspendate, luni, 10 iunie 2024, fiind unitățile de învățământ în care s-au desfășurat alegerile locale și europarlamentare. Membrii din secțiile de votare au întâmpinat probleme, numărătoarea voturile a fost îngreunată, iar școlile nu au putut fi deschise, conform Cancan.

Părinții și-au dus copiii la școală și au văzut că poarta este închisă, fiind revoltați că nu au fost anunțați de conducerea unităților de învățământ de această decizie, deși Elena Ștefan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București, a anunțat, încă de sâmbătă, că s-ar putea suspenda cursurile din cauza alegerilor din 9 iunie.

Cursurile se vor recupera

Ministerul Educație anunță că orele din această zi vor fi recuperate în 21 iunie, în ultima zi din anul școlar, iar profesorii vor decide dacă vor desfășura cursurile online sau fizic.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)
21:30 - Mircea Geoană: „Ciolacu riscă să cadă în propria sa capcană. El a mizat pe faptul că, băgându-l pe Simion în față, are turul 2 garantat” / „Dacă se întâmplă acest scenariu, e foarte posibil ca Simion să-l bată pe Ciolacu” (VIDEO)
21:29 - Rareș Bogdan a votat deja, la Paris: „Dacă vom alege calea extremismului, o nouă cortină de fier se va abate asupra României”/ Despre Schengen: „Pentru mine nu e important cine-și bagă capul în poză, ci că în sfârșit românilor li se face dreptate” (VIDEO)
21:18 - Două femei au pierdut mii de euro, după ce s-au îndrăgostit de un bărbat de pe Facebook. Ce le promitea victimelor
20:47 - Dan Barna: Suntem în fața unui vot prin care definim viitorul. Singurul candidat care poate să lupte cu ceea ce înseamnă PSD, PNL, AUR, toată această structură care a încolăcit ca un șarpe România, este Elena Lasconi (VIDEO)
20:45 - Un bătrân din Slatina a fost bătut de tânărul pe care îl avea în gazdă. Bărbatul are șanse minime de supraviețuire
20:43 - Dan Barna: Românii au de ales între vechiul sistem PSD – PNL și Elena Lasconi, omul fără legătură cu sistemul / Ciucă și Ciolacu sunt motivele pentru care oamenii au sărăcit / Simion a fost marioneta PSD ani de zile în Parlament (VIDEO)
20:04 - Dani Oțil, surprinză romantică pentru Gabriela Prisăcariu, cu ocazia aniversării ei. Gestul prezentatorului i-a uimit pe fani