MAI, despre neregulile din timpul alegerilor: Au fost sesizate 1.578 de contravenţii sau posibile infracţiuni legate de procesul electoral. Dintre acestea, 601 nu s-au confirmat (VIDEO)

MAI, despre neregulile din timpul alegerilor: Au fost sesizate 1.578 de contravenţii sau posibile infracţiuni legate de procesul electoral. Dintre acestea, 601 nu s-au confirmat (VIDEO)
Sursă foto: Pixabay

În ziua votului au fost sesizate 1.578 de contravenţii sau posibile infracţiuni legate de procesul electoral. Dintre acestea, 601 nu s-au confirmat, deci aproape 40%, la acest moment, iar 136 sunt în curs de verificare, a transmis luni MAI.

Raportul MAI privind neregulile în timpul alegerilor

În ceea ce priveşte frecvenţa faptelor sesizate, 13,9 % făceau referire la continuarea campaniei electorale, 9,6% la fraudă la vot, 9,5% la fotografierea sau filmarea buletinului de vot.

6,5% dintre sesizări au fost despre posibile infracțiuni de corupere a alegătorilor, iar 5,8% semnalau situații de turism electoral, 3,9% au fost despre comercializarea sau despre consumul de băuturi alcoolice pe distanță de 500 de m în jurul secției de vot iar 3,5% dintre semnalări se refereau la persoane care au sfătuit alegătorii la sediul secțiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit competitor electoral, 2,5% dintre sesizări semnalau prezența în cabina de vot și a altei persoane decât cea care votează iar 44,7% de sesizări au privit alte fapte. Cele mai multe sesizări au fost înregistrate în județele Dolj, cu 73 de sesizări, Dâ,bovița și Mehedinți cu câte 71 și Constanța cu 65 de sesizări.

În București au fost sesizate 66 de încălcări ale legii în context electoral. La nivelul întregii țări s-au întocmit dosare penale pemtru cercetarea a 391 de posibile infracțiuni. De asemenea au fost aplicate 276 de amenzi în valoare de 323.000 de lei și 233 de avertismente. În cadrul acțiunilor desfășurate în trafic în ziua votului au fost verificate peste 21.300 de persoane cu aproximativ 17.400 de vehicule fiind aplicate 4.906 sancțiuni contravenționale și constatate 63 de infracțiuni.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`