S-au deschis secțiile de votare. Românii își aleg primarii, consilierii locali, președinții de consilii județene, consilierii județeni, dar și europarlamentarii

S-au deschis secțiile de votare. Românii își aleg primarii, consilierii locali, președinții de consilii județene, consilierii județeni, dar și europarlamentarii
S-au deschis secțiile de votare, sursă foto: captură YT

UPDATE, 9 iunie, ora 16.15: Datele oferite de Autoritatea Electorală Permanentă arată o prezență la vot de 32,17% în cazul alegerilor locale, respectiv de 33,53% în cazul alegerilor europarlamentare, duminică, până la ora 16:09.

La alegerile locale, până la ora 16:09 au votat 5.816.431 dintre cei 18.070.046 de alegători înscriși pe listele permanente.

Prezența în mediul rural a fost cu circa 300.000 de persoane mai mare decât în cel urban.

Din numărul alegătorilor care au votat la locale până la 16:09, un număr de 18.816 și-au exprimat opțiunea cu ajutorul urnei mobile.

La alegerile europarlamentare, până la 16:09 au votat 6.041.473 dintre cei 18.016.674 de alegători înscriși pe listele permanente și complementare.

În mediul rural, prezența a fost cu aproximativ 150.000 de persoane mai mare decât în urban.

Știrea inițială: Alegerile locale 2024 au început la ora 07.00, când s-au deschis secțiile de vot. Românii sunt așteptați la urne pentru a alege primarii, consilierii locali, președinții de consilii județene și consilierii județeni.

În 2024, alegerile locale și cele europarlamentare sunt comasate

În România, cetățenii au dreptul să voteze atât pentru alegerile locale, cât și pentru cele europarlamentare. Spre deosebire, cetățenii români din străinătate pot vota doar la europarlamentare. În țară, fiecare alegător va primi 5 buletine de vot.

Secțiile de votare se vor închide la ora 22:00, însă există și cazuri excepționale în care președinții de secții pot decide să prelungească programul până la ora 23:59.

Sunt aproape 19.000 de secții de votare la nivel național pentru alegerile locale și europarlamentare 2024.
În afara țării, cetățenii români vor putea vota doar pentru europarlamentare și există un număr de 915 secții de votare.
Numărul candidaților pentru alegerile de duminică se apropie de 208.000, potrivit datelor AEP.

11.386 de oameni candidează pentru a ajunge primari

„Pentru funcțiile de primar candidează un număr de 11.386 de candidați. 9.776 de candidați s-au înscris în mediul rural pentru alegerile locale, iar în mediul urban 1.610 de candidați s-au înscris în cursa pentru alegerile locale. Dintre aceștia, 10,56% sunt femei în mediul rural și 12,36% în mediul urban”, a detaliat președintele AEP.

Românii care votează la alegerile din 2024, trebuie să se prezinte cu buletinul la secția de votare unde sunt arondați.

Fiecare alegător va primi cinci buletine de vot, având în vedere că alegerile locale sunt comasate cu cele europarlamentare anul acesta:
Cele cinci buletine vor fi: pentru primar; pentru lista consiliului local; pentru lista consiliului județean, unul pentru lista consiliului județean.

Pentru cei care locuiesc în București, buletinele vor fi după cum urmează: unul pentru lista de europarlamentari; unul pentru primarul de sector; unul pentru consiliul local al sectorului; unul pentru primarul general al municipiului București; unul pentru lista Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Românii trebuie să știe că pot vota pentru locale și europarlamentare, doar pentru locale sau doar pentru europarlamentare. În funcție de decizie, aceștia vor primi 5 buletine de vot sau mai puține (unul singur, dacă votează doar pentru europarlamentare).

Președintele Autorității Electorale Permanente a explicat că se pune ștampila pe fiecare buletin de vot și fiecare alegător va avea în cabina de vot o tușieră, pe care o poate folosi dacă cerneala de pe ștampilă se șterge după primele aplicări.

Cei care votează și la locale și la europarlamentare, vor fi nevoiți să semneze pe două liste electorale separate, înainte de merge cu cele cinci buletine de vot în cabină.

Ștampila de vot trebuie aplicată pe un singur patrulater de vot de pe buletinul de vot, astfel încât să fie foarte clară opțiunea aleasă.
Votul este valabil și dacă ștampila aplicată a depășit limitele patrulaterului (se consider vot valabil).

Buletinele de vot pe care nu a fost aplicată ștampila, pe care au fost aplicate mai multe ștampile pe mai multe patrulatere sau în afara patrulaterelor vor fi voturi nule.

Câte secții de votare sunt deschise în România

Autoritatea Electorală Permanentă va organiza în România 18.955 de secții de votare la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie 2024.
Instituția a precizat că administrează Registrul secțiilor de votare din țară, o bază de dată centralizată privind delimitarea, numerotarea, sediile și dotarea secțiilor de votare.

Numărul cetățenilor cu drept de vot înscriși în Registrul electoral până pe 31 mai este de 18.978.908.
AEP precizează că din totalul de alegători români care figurează în registrul electoral, 18.018.921 au domiciliul sau reședința în țară, iar 959.987 au domiciliul în străinătate.

Registrul electoral este structurat pe județe, municipii, orașe și comune pentru cetățenii români cu reședința sau domiciliul în România.
În București vor fi 1.289 de secții de votare, apoi urmează Iași, Cluj, Bihor și Bacău. Județele cu cele mai puține secții de votare sunt Tulcea, Covasna și Harghita, care au aproximativ 200 de secții de votare.

În străinătate, cele 915 secții de votare (pentru alegerile europarlamentare) sunt împărțite astfel: 150 de secții în Italia, 147 în Marea Britanie, 104 în Germania, 66 în Franța și 52 în Republica Moldova, în timp ce în SUA sunt 48 de secții de votare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)