Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani anchetează explozia de la Dedeman

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani anchetează explozia de la Dedeman
Explozie în incinta magazinului Dedeman din Botoșani. Inquam Photos / Denis Grosu

Cazul exploziei de vineri dimineaţă de la magazinul Dedeman este anchetat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.

Explozia de la magazinul Dedeman este anchetat de procurori

În acest moment cercetările se desfăşoară sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă în formă agravată, potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului, Valeriu Chihaia.

Acesta admite că ancheta s-ar putea extinde şi pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, potrivit Agerpres.

„Deocamdată nu avem informaţii medicale pentru a putea stabili o încadrare, numărul de victime”, a precizat Chihaia.

Cincisprezece persoane au fost rănite, vineri, în urma unei explozii urmate de un incendiu la magazinul Dedeman. Deflagraţia s-a produs în timp ce o firmă autorizată executa lucrări la instalaţia de gaze din interiorul magazinului.

Un bărbat în vârstă de 41 de ani, cu arsuri pe corp, a fost transportat la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, dupa explozia de la Dedeman Botoșani, în urma căreia alte 12 persoane au fost transportate la spital.

O altă victimă este transportată de echipajele SMURD Iași, cu elicopterul, la avionul SMURD București, a declarat coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, prof.univ.dr. Diana Cimpoeşu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie
21:22 - O țară din Europa a reintrodus serviciul militar obligatoriu. Cât timp vor dura stagiile militare
21:13 - Reacția lui Cristi Danileț, după ce judecătoarele au anulat condamnarea de 13 ani și 8 luni de închisoare a lui Mario Iorgulescu: “Nu am nicio îndoială că …”