Avocata Elodia Ghinescu, dispărută în 29 august 2007, a fost declarată moartă printr-o sentinţă dată de Judecătoria Braşov. Decizia instanţei vine după o solicitare în acest sens făcută de părinţii Elodiei, informează Mediafax.
După obţinerea certificatului de deces, soţul acesteia, poliţistul Cristian Cioacă, ar putea fi trimis în judecată pentru omor. Decizia nu este însă definitivă şi poate fi atacată cu recurs.
„S-a admis cererea şi s-a stabilit data morţii pe 30 august 2007. Aştept deocamdată să se redacteze sentinţa şi să ne fie comunicată. Decizia poate fi atacată prin apel în termen de 15 zile. Dacă nu se va întâmpla, urmează să se elibereze un certificat de deces, iar acesta şi sentinţa vor fi depuse la dosarul de omor. Apoi, eu sper că procurorii îl vor trimite în judecată pe Cioacă”, a spus avocata familiei Ghinescu, Crina Marinela Radu.
După mai bine de patru ani de cercetări, anchetatorii sunt convinşi că femeia a fost victima unei crime.
Elodia (38 de ani) a fost văzută în august 2007 pentru ultima dată în viaţă, iar în tot acest timp Cristian Cioacă a susţinut că nu are nicio legătură cu dispariţia sau moartea acesteia.
Anchetatorii au luat în calcul, din primele momente, varianta crimei în cazul avocatei, principalul suspect fiind Cristian Cioacă, deoarece s-au găsit urme de sânge în apartamentul celor doi soţi şi în autoturismul bărbatului.
În acest caz, pe numele lui Cristian Cioacă a fost emis mandat de arestare preventivă, în 24 ianuarie 2008, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, el stând doar câteva zile încarcerat, întrucât instanţa de recurs a admis cererea poliţistului de a fi eliberat sub control judiciar.
În 27 septembrie 2010, Cristian Cioacă a fost condamnat, de către Curtea de Apel Braşov, la trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei în procesul în care este acuzat de violarea corespondenţei electronice a avocatei Elodia Ghinescu.
De asemenea, în 5 august 2010, poliţistul Cristian Cioacă a fost trimis în judecată pentru furt, de către procurorii Parchetului Tribunalului Braşov, fiind acuzat că şi-a însuşit bunuri ale soţiei sale dispărute, valoarea totală a bunurilor fiind evaluată la 700.000 de lei.