Primarul din Botoșani a anunțat posibila cauză a exploziei de la Dedeman. Cine sunt victimele

Primarul din Botoșani a anunțat posibila cauză a exploziei de la Dedeman. Cine sunt victimele
Explozie în incinta magazinului Dedeman din Botoșani. Inquam Photos / Denis Grosu

UPDATE: Cele 12 victime ale exploziei de la magazinul Dedeman Botoșani ar fi patru angajaţi şi opt clienţi, spun sursele Antena 3CNN. Sursele mai afirmă că magazinul deține autorizație de securitate la incendiu.

ȘTIRE INIȚIALĂ:

Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani, a declarat că sursa exploziei din magazinul Dedeman ar putea fi rețeaua de alimentare cu gaze din interior, acolo unde s-a produs o defecțiune.

Primarul din Botoșani, despre explozia de la Dedeman

Surse Antena 3 CNN spun că joi ar fi fost instalata o centrală pe gaz, undeva în zona de birourilor, iar cel mai probabil aceasta ar fi fost și cauza exploziei.

„Din informațiile pe care mi le-au oferit colegii este vorba despre zece victime care au fost deja transportate la spital. Nu avem nicio persoană decedată, victimele sunt cu arsuri de diverse grade”, a afirmat Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani, pentru Antena 3 CNN.

Între timp, bilanțul a crescut la 12 răniți.

„Înțeleg că a fost o defecțiune la rețeaua de alimentare cu gaze din interiorul magazinului. Victimele sunt angajați ai magazinului, pentru că explozia s-a produs în zona de birouri a magazinului. Toți cei zece oameni au fost transportați la spital. Din informațiile pe care le avem, nu este vorba de niciun client”, a mai spus primarul.

Incendiul a fost lichidat.

Ce a spus Raed Arafat despre explozia din Botoșani

„Pompierii continuă căutările. Pe parcurs au fost evacuate peste 100 de persoane, clienți și alți angajați din magazin, fără probleme.

Mai multe echipaje au fost trimise și forțe de la pompieri, și, bineînțeles, medicale de la SMURD și de la Ambulanță. Au fost mobilizate și două elicoptere de la Iași și de la Galați la fața locului. Sunt pregătite de decolare, la nevoie, un avion medicalizat SMURD și un elicopter Black Hawk cu capacitate de transport de patru persoane. Deci asta este la momentul actual ce pot să vă spun. Situația continuă să fie în dinamică”, a declarat Raed Arafat, șeful DSU, pentru B1 TV.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)
21:33 - Drama românilor din Valencia, la o lună după ce furtuna a distrus tot. „Nu mă gândeam că în Spania nu primeşti ajutor imediat”
21:09 - Drulă: Noi am vrea o alianță de dreapta dacă Bolojan preia PNL, cum spune toată lumea pe la colțuri / Programul PNL nu are nimic liberal, numai din astea ca la Ceaușescu / Nu cred ce spune Ciolacu, cred că el vrea toată puterea (VIDEO)
20:56 - Nicolae Ciucă: “Doar PNL poate sparge blatul toxic dintre PSD și AUR în turul I. Vă dau o veste, PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale” / “Acest obiectiv a ajuns să fie obsesiv pentru ei” (VIDEO)
20:52 - Ciolacu: Am ajuns la Budapesta, unde vineri are loc o întâlnire decisivă pentru aderarea deplină a României la Schengen. Demersul nu e al vreunui partid anume, ci este al României