Bogdan Diaconu candidează la Primăria Capitalei: Nu va călca picior de migrant musulman. Bucureștiul este o fortăreață creștină și capitala lui Vlad Țepeș și trebuie respectat ca atare

Bogdan Diaconu candidează la Primăria Capitalei: Nu va călca picior de migrant musulman. Bucureștiul este o fortăreață creștină și capitala lui Vlad Țepeș și trebuie respectat ca atare

Bogdan Diaconu, președintele Partidului România Unită, va candida pentru funcția de Primar General al Capitalei. Acesta a promis că, dacă va fi ales, nu va permite construcția marii moschei în București, va face un audit la Primărie și va dezvălui tot ce s-a furat în ultimii 26 de ani, va rezilia toate contractele incorecte și nu va mai permite tăierea copacilor. Totodată, acesta a explicat și ce va face cu imobilele ocupate abuziv, cum va rezolva problema parcărilor și cum va asigura transparența deciziilor.

”Voi interzice construcția mega moscheii din București. Pe perioada mandatului meu ca Primar General al Capitalei în București nu va călca picior de migrant musulman. Bucureștiul este o fortăreață creștină și capitala lui Vlad Țepeș și trebuie respectat ca atare!

Voi face un audit la Primăria Generală pe ultimii 26 de ani, voi dezvălui tot ce s-a furat și îi voi da pe mâna DNA pe vinovați. Banii furați vor fi recuperați și folosiți pentru nevoile bucureștenilor.

Voi verifica toate contractele Primăriei Generale, le voi rezilia pe cele incorecte și voi supraveghea personal toate lucrările contractate pe banii Primăriei pentru a mă asigura că sunt efectuate eficient și la prețul corect. ”, a susținut Diaconu într-un comunicat.

Acesta a mai precizat că, pe durata mandatului său, nu se vor mai tăia copaci și nu se va mai distruge niciun metru pătrat de spațiu verde. De asemenea, va iniția un program de replantare de copaci.

Bogdan Diaconu mai promite să evacueze imobilele ocupate abuziv și să creeze 12.000 de noi locuri de parcare.

Candidatul le mai promite bucureștenilor că îl vor putea urmări în fiecare zi și că îi vor putea trimite sugestiile lor vizavi de activitatea din Primărie.

”La doi ani de mandat inițiez chiar eu un referendum pentru propria mea demitere în care bucureștenii să decidă dacă sunt mulțumiți de activitatea mea sau dacă își doresc plecarea mea. În cazul în care referendumul va fi majoritar negativ, îmi voi da demisia din funcția de Primar General al Capitalei. În același referendum, le voi cere bucureștenilor să decidă chiar ei asupra marilor investiții din Capitală și asupra planurilor de dezvoltare pe termen lung”, a mai susținut acesta în comunicat.

Din partea PRU, candidații la Primăriile de Sector sunt: Andrei Piticaș (Sectorul 1), Augustin Hagiu (Sectorul 2), Daniel Ghiță (Sectorul 3), Radu Bratu Iorga (Sectorul 4), Bogdan Lencu (Sectorul 5), Ioan Dinuță (Sectorul 6).

Urmăriți B1TV.ro și pe
`