Rusia va trimite nave de luptă în Caraibe, în contextul unor exerciții militare navale și aeriene

Rusia va trimite nave de luptă în Caraibe, în contextul unor exerciții militare navale și aeriene
Sursă foto: Pixabay

Rusia va trimite în această vară nave de luptă în Caraibe. Acestea fac parte dintr-o serie de exerciții navale care vor include escală în Cuba și în Venezuela, potrivit unui oficial american de rang înalt, citat de Reuters.

Trei nave și un submarin vor ajunge în portul Havana în următoarea perioadă

Guvernul din Cuba a confirmat că între 12 și 17 iunie, trei nave şi un submarin cu propulsie nucleară ale unui grup naval rusesc vor vizita portul Havanam potrivit Agerpres.

Potrivit oficialului american, SUA nu consideră aceste exerciții ca fiind amenințătoare, însă US Navy va monitoriza acest demers al Rusiei. „Ne aşteptăm ca Rusia să trimită temporar nave militare de luptă în regiunea Caraibelor, iar aceste nave vor efectua probabil escale în Cuba şi, posibil, în Venezuela. De asemenea, este posibil să existe unele desfăşurări de avioane sau zboruri în regiune”, a afirmat responsabilul militar.

Tensiunile dintre SUA și Rusia au crescut din februarie 2022, când Kremlinul a invadat Ucraina. Oficialul american a declarat că activitatea Rusiei s-a intensificat ca urmare a sprijinului pe care SUA l-a oferit Ucrainei.

Rusia doreşte să arate că este încă capabilă de un anumit nivel de proiecţie a puterii pe plan mondial”, a declarat oficialul.

„Ca parte a exerciţiilor militare regulate ale Rusiei, anticipăm că, în această vară, Rusia va desfăşura o activitate navală şi aeriană sporită în apropierea Statelor Unite. Aceste acţiuni vor culmina cu un exerciţiu naval global al Rusiei în toamnă”, a precizat oficialul respectiv.

Vizita Rusiei în Cuba are legătură cu relațiile istorice de prietenie

Oficialul american a decarat că Rusia a trimis nave în emisfera vestică în fiecare an din 2013 până în 2020, de aceea aceste activități pe care Kremlinul vrea să le desfășoare în vară sunt văzute doar ca parte a unor exerciții de rutină. „Nu suntem îngrijoraţi”, căci acestea „nu reprezintă o ameninţare directă la adresa Statelor Unite”.

„Ar trebui să ne aşteptăm la mai multe astfel de activităţi în viitor, deşi observăm că aceste desfăşurări implică un cost pentru marina rusă, care încearcă să menţină starea de pregătire şi să efectueze desfăşurări cu o flotă îmbătrânită”, a spus acesta.

Ministerul de Externe cubanez a declarat printr-un comunicat de presă că această „vizită (a navelor ruse) corespunde relaţiilor istorice de prietenie dintre Cuba şi Federaţia Rusă şi este strict în conformitate cu reglementările internaţionale”.

„Niciuna dintre nave nu este purtătoare de arme nucleare, astfel că oprirea lor în ţara noastră nu reprezintă o ameninţare pentru regiune”, afirmă Ministerul cubanez de Externe, care mai indică faptul că „vizitele unităţilor navale din alte ţări constituie o practică istorică” cu naţiunile cu care Cuba întreţine „relaţii de prietenie şi colaborare”.

Grupul naval rusesc care va ajunge pe portul Havana este format din fregata „Amiral Gorşkov”, submarinul cu propulsie nucleară „Kazan”, nava de alimentare „Academicianul Paşin”şi remorcherul „Nikolai Ciker”.

Fregata „Amiral Gorşkov”, nava principală din ultima generaţie de fregate a marinei ruse, a efectuat un exerciţiu în ianuarie 2023 privind lansarea rachetelor hipersonice Zircon în Atlantic.

În februarie 2023, fregata rusă a participat la exerciţii comune cu Africa de Sud şi China, iar în martie s-a alăturat unor exerciţii comune desfăşurate de forţele navale ale Chinei, Iranului şi Rusiei în Golful Oman. Kazan este un submarin cu propulsie nucleară capabil să lanseze rachete de croazieră, devenit operaţional în 2021.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)