Trei explozii în patru zile. Accidentele se ţin lanţ după cutremurul de vineri, din Japonia. La Centrala nucleară de la Fukushima a avut loc marţi dimineaţă o nouă explozie, la reactorul 2, provocând un incendiu la reactorul 4, din care au început să se scurgă radiaţii. Focul a fost stins la scurt timp după izbucnire, dar reactorul se află în continuare sub strictă observaţie.
Situaţia este disperată, întrucât statul nipon a cerut ajutorul SUA pentru a putea controla rectoarele supraîncălzite.
Primul ministru Naoto Kan susţine că există pericolul altor scurgeri şi a cerut ca toate persoanele care locuiesc pe o rază de 30 de kilometri să rămână în case.
Oficialul a avertizat de asemenea populaţia în legătură cu nivelul radiaţiilor din jurul centralei, care a crescut alarmant şi că există riscul ajungerii vaporilor radioactivi în atmosferă.
Luni, reactorul 3 al centralei Fukushima a explodat în urma unei supraîncărcări cu hidrogen. Reactorul 1 a explodat sâmbătă şi încă există riscul unei noi explozii.