Stelian Ion: „Am formulat plângere penală pentru această faptă de a vinde bucată de plajă, care este inalienabilă”

Stelian Ion: Am formulat plângere penală pentru această faptă de a vinde bucată de plajă, care este inalienabilă
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Candidatul ADU la Primăria Constanța, Stelian Ion, a lansat acuzații grave în emisiunea Actualitatea, cu Tudor Mușat, la adresa actualei administrații a municipiului Constanța. Acesta a precizat că nu a existat ședință de consiliu local, în ultimii doi ani, în care să nu se scoată la vânzare bucăți de plajă:

“Am formulat plângere penală pentru această faptă de a vinde bucată de plajă care este inalienabilă, potrivit Constituției și celorlalte legi ale țării.

Aștept să se miște ceva în acest sens. De asemenea, pentru autorizații ilegale pe plajă, deja unele instituții au luat unele măsuri, firave, dar deja au fost luate, și anume sistarea lucrărilor.

Știți foarte bine speța cu construcția din zona Caelia, o chestie emblematică până la urmă, nu este vorba doar despre acea investiție. Este vorba despre debandadă, despre faptul că România a devenit țara în care se poate face orice și Constanța a devenit orașul în care primarul semnează autorizație ilegală și fiecare face ce vrea.

Vrei să îți faci o supraetajare? Păi nu mai obții autorizație de demolare, pur și simplu demolezi și te apuci de lucru. Vrei blocuri între case? Ieși din PSD, te rezolvă primarul PNL. Vrei să ți se vândă o bucată din Constanța? Te rezolvă primarul PNL. Nu a existat ședință de consiliu local în ultimul an, aș zice în ultimii doi ani, în care să nu se scoată la vânzare pentru niște interese aceste bucăți din Constanța. Constanța e furată la bucată. Constanțenii vor altceva”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`