Coduri QR pentru morminte. Ideea revoluționară a unor tineri, prin care fiecare piatră de mormânt poate avea videoclipuri memoriale pentru persoanele decedate

Coduri QR pentru morminte. Ideea revoluționară a unor tineri, prin care fiecare piatră de mormânt poate avea videoclipuri memoriale pentru persoanele decedate
Sursă foto: X.com

Doi studenți din București au lansat recent afacerea „Soul Star”, care creează videoclipuri memoriale stocate pe coduri QR pentru morminte. Astfel, cei care scanează codul vor putea să vadă imagini memoriale cu persoanele decedate.

Ideea de afacere a fost inspirată din Occident

Proiectul „Soul Star” a fost inspirat din Occident, unde astfel de coduri QR sunt folosite pentru a păstra amintirile celor răposați. ,,Ideea afacerii noastre a venit din străinătate, unde am observat cum QR codurile pot fi folosite pentru a păstra și accesa amintiri valoroase ale persoanelor dragi care nu mai sunt printre noi. Am fost inspirați să aducem această soluție inovatoare și în România, pentru a oferi oamenilor o modalitate modernă și personalizată de a-și aminti de cei pierduți”, a declarat unul dintre fondatorii proiectului.

Tinerii antreprenori sunt studenți la București și au preferat să rămână anonimi. „Noi suntem doi tineri studenți din București și preferăm să ne păstrăm anonimatul pentru moment, punând accentul pe proiectul nostru și pe impactul pe care îl poate avea. Afacerea noastră are o lună și ceva. Deși suntem la început, avem un feedback pozitiv și încurajator din partea clienților care sunt din toată România, inclusiv din Iași”, a afirmat studentul.

Echipa se ocupă de tot procesul de realizare al codurilor QR: de la generarea codurilor și gravarea plăcuțelor, până la gestionarea comenzilor și relațiile cu clienții. Prețul unui cod QR începe de la 125 lei, cu livrare inclusă, potrivit ziaruldeiași.ro.

Cei doi tineri antreprenori au fost surprinși de interesul crescut pentru produsul lor

Cei doi studenți au fost surpinși de intersul clienților pentru codurile QR, dar și de feedback-urile pozitive pe care le-au primit.

,,Asta ne arată că există o nevoie reală pentru acest tip de serviciu. Deocamdată operăm fără un sediu fizic și nu avem angajați. Noi ne ocupăm de toate aspectele afacerii, de la generarea QR codurilor și gravarea plăcuțelor, până la gestionarea comenzilor și relațiile cu clienții. Investiția inițială a fost una modestă, axându-ne pe achiziționarea echipamentelor necesare pentru gravarea plăcuțelor și dezvoltarea platformei online. Am preferat să investim gradual, pe măsură ce am primit feedback și am identificat nevoile pieței”, a adăugat acesta.

Cum funcționează aceste coduri QR

Procesul de creare a unui astfel de produs începe cu generarea codului QR, personalizat pentru fiecare persoană.

,,După ce generăm codul, îl gravăm pe plăcuțe din aluminiu sau PVC de înaltă calitate. Clientul primește QR codul și are posibilitatea de a încărca pozele și videoclipurile dorite prin scanarea acestuia. Astfel, amintirile sunt păstrate într-un mod accesibil și durabil”, a subliniat studentul.

Fiecare cod poate stoca până la 100 de fișiere media, oferind suficient spațiu pentru amintirile prețioase, iar plăcuțele sunt rezistente la temperaturi extreme.

Clienții care vor să achiziționeze astfel de plăcuțe cu cod QR trebuie să comande produsul pe site, iar la primirea comenzii să scaneze codul QR și să încarce pozele și videoclipurile pe care doresc să le asocieze cu persoana decedată.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`