Nicușor Dan a depus o plângere penală, după apariția unui presupus document, că ar fi colaborat cu Securitatea: Consider că prin diseminarea masivă pe unele canale mass-media și pe rețelele de socializare a acestui fals mi-a fost grav afectată imaginea (VIDEO)

Nicușor Dan a depus o plângere penală, după apariția unui presupus document, că ar fi colaborat cu Securitatea: Consider că prin diseminarea masivă pe unele canale mass-media și pe rețelele de socializare a acestui fals mi-a fost grav afectată imaginea (VIDEO)
Foto: Nicușor Dan / Facebook

Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, a depus, marți, o plângere penală, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, după apariția unui preusupus document, în care se preciza că ar fi colaborat cu Securitatea, a precizat Răzvan Zamfir, unul dintre realizatorii Bună, România!, în cadrul emisiunii.

„Consider că prin diseminarea masivă pe unele canale mass media și pe rețelele de socializare a acestui fals mi-a fost grav afectată imaginea”, a precizat Nicușor Dan.

“Am depus astăzi o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 București pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale (articolul 320 din C.pen.) și uz de fals (articolul 323 din C.pen.), cu privire la documentul intitulat “Raport privind încadrarea informativă a cetățenilor care se deplasează în Australia cu ocazia Olimpiadei Internaționale de Matematică”.
Consider că prin diseminarea masivă pe unele canale mass-media și pe rețelele de socializare a acestui fals mi-a fost grav afectată imaginea.
Deși nu se cunoaște proveniența acestui înscris, scopul difuzării sale este de a altera competiția electorală și de a induce în eroare alegătorii.
Vreau să-i asigur de considerația mea pe jurnaliștii care au abordat echilibrat și deontologic aceste informații și îmi exprim încrederea că bucureștenii se informează corect și știu să distingă între un fake news și o știre reală.”, se arată în comunicatul transmis de Nicușor Dan.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`