Un șofer de TIR a fost prins că dădea mită la frontieră pentru a introduce deşeuri în ţară

Un șofer de TIR a fost prins că dădea mită la frontieră pentru a introduce deşeuri în ţară
Sursa Foto: Freepik.com

Un şofer de TIR a fost prins în flagrant, marţi, 04 iunie, când dădea mită 200 de euro unui poliţist de frontieră de la Nădlac, sperând că în acest fel va putea introduce ilegal în ţară deşeuri.

Polițistul de frontieră a denunțat bărbatul

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, citat de Agerpres, flagrantul a fost organizat de un procuror şi poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie Arad.

Astfel, polițistul a denunțat bărbatul.

Şoferul este român şi a fost prins „în timp ce remitea unui agent de poliţie de frontieră (martor denunţător) suma de 200 de euro, pentru ca acesta din urmă să nu îşi îndeplinească în mod corespunzător atribuţiile de serviciu privind controlul unui autocamion ce urma să transporte diverse deşeuri din interiorul Uniunii Europene pe teritoriul României şi astfel să nu aplice măsurile legale”.

Bărbatul este cercetat

În caz, bărbatul este cercetat pentru dare de mită.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:11 - Mamă şi fiu, cercetaţi pentru tentativă de omor după ce au bătut crunt un bărbat. Victima strângea PET-uri și a fost lovită pentru că umbla în tomberoane
19:40 - Lasconi (USR): Să nu ne lăsăm păcăliți de „cearta” dintre PSD și PNL. Ciucă și Ciolacu dansează în continuare pe muzica lui Iohannis
19:18 - Constanța: Polițist beat, implicat într-un accident. O tânără și un copil de 2 ani au ajuns la spital
18:55 - „Mi-e frică, nu sunt pregătită”. Un ciclon puternic va mătura țara de la vest la est chiar când vine și viitura de pe Dunăre. România nu are niciun expert în evaluarea digurilor. 5 județe ar putea fi înghițite de ape
18:14 - Mircea Geoană: Curajul jurnaliștilor de a aduce adevărul în fața publicului este de neprețuit
18:08 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 29 septembrie – 5 octombrie: Provocare pentru Raci pe zona de familie. Pentru ei devine o temă de rezolvat (VIDEO)
17:42 - BOR îndeamnă la rugăciuni care să ne apere de furtuni și inundații. Clopotele „vor bate pentru dispersarea norilor”
17:11 - Simona Halep revine pe teren chiar săptămâna viitoare. La ce turneu va participa (VIDEO)
16:42 - Neamț: Un bărbat a murit într-un incendiu pe care chiar el l-a provocat
16:17 - Moody’s a revizuit în jos prognoza privind creșterea economică a României și anticipează un deficit bugetar de 7,5% din PIB. Agenția crede că actuala coaliție PSD-PNL va rămâne la putere și după alegeri