Sebastian Burduja: Vreau să fiu un primar de acțiune care lasă în urma lui niște lucruri concrete pe care Bucureștiul să le simtă, un pasaj subteran nou la Leu, un parc nou lângă Izvor și Academie, extinderea Centrului Vechi (VIDEO)

Sebastian Burduja: Vreau să fiu un primar de acțiune care lasă în urma lui niște lucruri concrete pe care Bucureștiul să le simtă, un pasaj subteran nou la Leu, un parc nou lângă Izvor și Academie, extinderea Centrului Vechi (VIDEO)
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a vorbit despre planurile sale, luni, pe B1 TV, la „Actualitatea” cu Tudor Mușat, și a enumerat printre proiectele vizate construirea unui pasaj subteran la intersecția Piața Leu, crearea unui parc nou în zona dintre Parcul Izvor și Academia Română, dar și extinderea Centrului Vechi.

Sebastian Burduja (PNL), pe B1 TV: Vreau să fiu un primar de acțiune care lasă în urma lui niște lucruri concrete pe care Bucureștiul să le simtă

Întrebat în eventualitatea în care ar ajunge primar cum s-ar descrie față de Nicușor Dan și Gabriela Firea, candidatul PNL a spus: „Un primar de acțiune care lasă în urma lui niște lucruri concrete, pe care Bucureștiul să le simtă, nu doar lucrurile mici (…), dar și proiecte mari, generoase, un pasaj subteran nou la intersecția Leu, care să îți rezolve și Leul și Răzoarele, deci două intersecții extrem de grele din București, un parc nou de la Parcul Izvor până la pârloaga din fața Academiei Române, extinderea Centrului Vechi, iată, Cartierul Armenesc, Cartierul Evreiesc, toate documentația este gată acolo, trebuia, iarăși, doar să dai cheie”.

Sebastian Burduja: Bucureștiul are nevoie să se dezvolte

„Genul acesta de lucruri cred că sunt necesare în oraș, pentru că orașul are nevoie să se dezvolte și pentru bucureștenii au nevoie să creadă în ei că se pot face lucrurile acestea. Știți, mergând pe stradă foarte mult, îmi dau seama că foarte mulți bucureșteni se lovesc de probleme atât de mici, dar sunt mari pentru ei, în viața de zi cu zi, lipsa apei calde și a căldurii, lipsa unui spațiu verde decent aproape de casă, lipsa unui loc unde să îți plimbi cățelul sau să îl lași să alerge într-un țarc din acela, deci probleme curente, încât nu se mai gândesc la mari proiecte de infrastructură”, a continuat Sebastian Burduja.

„Cred că Bucureștiul, de acum 20 de ani, n-a făcut, de la Pasajul Basarab, care nu e recepționat nici astăzi, n-a făcut niciun mare proiect de infrastructură, or nu cred că e posibil așa ceva”, a adăugat liberalul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`