Expirarea permisului de conducere, buletinului sau pașaportului va fi anunțată prin sms sau e-mail

Expirarea permisului de conducere, buletinului sau pașaportului va fi anunțată prin sms sau e-mail
Sursa Foto: Facebook/ Instituția Prefectului Municipiului București

Autorităţile vor avea obligația de a notifica titularul cărţii de identitate şi pe cel al permisului de conducere, cu 90 de zile înainte, că documentele respective urmează să expire.

Astfel de prevederi există deja în alte state europene

Totodată, titularul unui pașaport va fi notificat de autorități cu privire la expirarea actului cu 6 luni înainte, prevede un proiect legislativ adoptat de Senat. Pentru a intra în vigoare, proiectul, mai trebuie adoptat și de către deputați și promulgat.

”Dat fiind ritmul accelerat al vieţii cotidiene, cetăţenii pot să uite sau să amâne reînnoirea documentelor personale. Această lege propune un sistem de avertizare care să îi notifice pe cetăţeni cu suficient timp înainte de expirarea documentelor, permiţându-le să acţioneze în timp util ca să evite situaţiile de ieşire din legalitate”, arată inițiatorii proiectului, citați de Profit.

Potrivit acestora, astfel de prevederi există deja în alte state europene, precum Marea Britanie, dar şi în țări vecine, precum Republica Moldova, unde cetăţenii eligibili primesc astfel de notificări prin SMS, e-mail sau alte modalităţi la alegere, prin intermediul platformei guvernamentale MNotify.

Chiar în România, la laşi, direcţia locală de evidenţă a populaţiei a înființat platforma „Alerta de identitate”, care le permite cetăţenilor informarea digitală şi promptă când vine vorba de expirarea actelor.

În vederea notificării prin SMS sau prin e-mail, autoritățile publice vor demara proceduri de colectare a numerelor de telefon şi adreselor de e-mail ale cetăţenilor

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:31 - Rusia urmează să îi scoată pe talibani de pe lista organizațiilor teroriste. Serghei Lavrov cere Occidentului să ridice restricțiile care îi vizează pe aceștia
23:09 - Autoutilitară cuprinsă de flăcări în municipiul Suceava. De la ce ar fi pornit incendiul
23:06 - Incident la un liceu din Arad. O profesoară a rămas inconștientă minute bune, după ce o bucată de tencuială i-a căzut în cap
22:44 - Oana Florea: PNL, un partener cu care s-a putut negocia punctual orice măsură și a existat comunicare până când Iohannis a început să își bage coada în coaliție. Viitorul lui job e mai important decât stabilitatea țării (VIDEO)
22:18 - Volodimir Zelenski s-a întâlnit cu soldații care luptă în regiunea Kursk a Rusiei. Președintele Ucrainei, în vizită în Sumî, regiune din zona de graniță (FOTO, VIDEO)
22:15 - Scandal monstru la Spitalul Colentina, din Capitală. Ce ar fi pățit un pacient internat acolo
21:58 - Cristina Prună (USR): Cred că asta îl vulnerabilizează pe Mircea Geoană! Trebuie să fie mai clar și să lămurească lucrurile acestea (VIDEO)
21:48 - Sancțiunea primită de un șofer prins pe DN 1 cu o viteză de 213 km/h. IPJ Sibiu: Viteza se premiază!
21:34 - Daniel Fenechiu (PNL): Este cât se poate de evident că Mircea Geoană e foarte neglijent cu anturajul. În momentul în care tu te afișezi cu anumite persoane, dai un semnal (VIDEO)
21:21 - Alina Gorghiu: Tăcerea nu este o soluție în cazurile de violență și hărțuire sexuală. Ministerul Justiției a elaborat un ghid care îndrumă victimele către autoritățile competente