Mai mulţi parlamentari sunt cercetaţi de Agenţia Naţională de Integritate deoarece şi-au angajat rudele la Parlament. Ei sunt acuzaţi de conflict de interese. Este vorba despre deputaţii UDMR, Maria Csilla, Pal Arpad, social-democraţii, Marian Neacşu, Florin Pâslaru şi Vasile Gliga, dar şi despre Ghervazen Longher, reprezentant al grupului minorităţilor din Camera Deputaţilor. Paguba totală realizată prin angajarea rudelor se ridică la aproximativ 40.000 de euro.
Inspectorii Agenției Naționale de Integritate au constatat că șase deputați sunt în conflict de interese. Asta după ce și-au angajat rudele la propriile birouri parlamentare.
Astfel, pentru Florin-Costin Pâslaru, Vasile Ghiorghe Gliga şi Marian Neacşu de la PSD, împreună cu deputaţii Csilla-Mária Peto şi Árpád Pal de la UDMR şi Ghervazen Longher din partea Uniunii Polonezilor din România, ANI a sesizat Parchetul General în vederea începerii de cercetări privind săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, se artă într-un comunicat ANI.
În acelaşi timp, ANI a demarat procedurile pentru anularea contractelor încheiate de demnitari pe numele apropiaţilor.
Deputatul social-democrat Costin Pâslaru a propus angajarea şi a semnat contractul de muncă pentru fiul său, Florin Alexandru Pâslaru începând din 2009 până în prezent, în cadrul Biroului parlamentar din Galaţi. În acest interval, fiul demnitarului a încasat aproape 22 de mii de lei.
Și Vasile Gliga a aprobat angajarea soţiei sale, Elena Gliga în cadrul Biroului parlamentar din Mureş. Din 2009 până în luna martie a acestui an, soţia demnitarului a încasat venituri totale de 27 de mii de lei.
Deputatul Marian Neacşu şi-a angajat propria fiică la biroul parlamentar Ialomiţa începând din iulie 2009 până în prezent. Cristina Monica Neacşu a încasat în acest timp aproape 17.000 de lei.
Şi minorităţile sprijină familia. Arpad Pal a propus şi tot el a aprobat angajarea fiicei sale, Katalin Pal, începând cu anul 2008 până în prezent. Pentru munca prestată la Biroul parlamentar din Harghita, fiica demnitarului a fost plătită cu peste 30.000 de lei. Dalma Csilla Peto este fiica deputatei UDMR Csilla-Mária Peto. Începând cu februarie 2009, progenitura a devenit angajata mamei sale, primind venituri totale de 34.333 de lei.
Ghervazen Longher şi-a ajutat familia când a propus şi aprobat angajarea fratelui său, Iosif Longher, încă din 2005, într-o funcţie de consilier în cadrul propriului birou parlamentar. De atunci şi până în prezent, fratele a încasat 31.402 de lei.
„Beneficiul patrimonial total, obţinut de rudele celor şase deputaţi în urma angajării prin nerespectarea regimului juridic al conflictul de interese, este de 165.073 Lei”, se mai arată în comunicat.