Premieră națională înregistrată la Iași. Copil operat pe creier în semiîntuneric de o tumoră gigant de 10 centimetri

Premieră națională înregistrată la Iași. Copil operat pe creier în semiîntuneric de o tumoră gigant de 10 centimetri
Sursa foto simbol: Pixabay

O operaţie revoluţionară, în semiîntuneric, a fost efectuată de o echipă medicală, condusă de conf. univ. dr. Lucian Eva, managerul Spitalului Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iaşi, pentru a salva viaţa unui băiat în vârstă de 12 ani, din Tulcea, care avea o tumoră cerebrală de peste 10 centimetri.

Intervenția a durat aproximativ 5 ore

Dr. Lucian Eva a declarat, vineri, 31 mai, că băiatul a trecut printr-o intervenţie chirurgicală complexă de aproximativ 5 ore, în cadrul căreia echipa de neurochirurgi ieşeni a reuşit să îndepărteze o tumoră de peste 10 centimetri.

Cadrul medical a mai menționat că, pentru prima dată în România, a fost folosită substanţa de contrast inovatoare, acidul 5-aminolevulinic (5-ALA), la un copil, fapt care a permis identificarea şi protejarea ţesutului cerebral sănătos.

„Această substanţă a jucat un rol esenţial în succesul intervenţiei şi în salvarea vieţii lui Marian, un copil care a ajuns la noi de la Tulcea. Am mai utilizat această substanţă, dar la adulţi. După efectuarea explorărilor RMN (Rezonanţă Magnetică Nucleară -n.r), am decis să facem o rezecţie maximală a leziunii, utilizând o substanţă de contrast, acid 5-aminolevulinic. Era singura modalitate pentru rezecţie a unei astfel de tumori. De altfel, folosirea acestei substanţe este singura modalitate din lume pentru rezecţia maximală a acestei tumori. Utilizarea substanţei la copii a fost o contraindicaţie relativă în această privinţă, dar există de câţiva ani studii care arată eficienţa utilizării substanţei, după anumite criterii, în ceea ce priveşte rezecţia acestui tip de tumori la pacienţii tineri”, a declarat, pentru Agerpres, conf.univ.dr. Lucian Eva.

Operația a fost un succes

„Am reuşit să îndepărtăm maximal tumora. Starea copilului este bună. Urmează să vedem ulterior rezultatul examenului anatomopatologic şi tratamentul complementar pe care copilul îl va urma. Faptul că am utilizat această substanţă ne-a ajutat foarte mult în a face o rezecţie maximală şi corectă a leziunii, fără ca acest copil să aibă deficite post operatorii. Din discuţiile cu el am înţeles că îi place fotbalul şi este fan Politehnica Iaşi. Am transmis celor de la echipa de fotbal, iar ei i-au făcut cadou un echipament sportiv. Mama lui mi-a spus că pentru prima oară a început să zâmbească”, a afirmat dr Eva.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:05 - Cutremur în România, duminică dimineață, în ziua alegerilor prezidențiale
07:39 - Referendum București: Secțiile de votare s-au deschis, cetățenii răspund la trei întrebări importante
07:15 - Alegeri prezidențiale 2024. S-au deschis secțiile de vot: Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”