Cum au reușit cinci bulgari să realizeze cea mai mare fraudă din istoria Marii Britanii. Au obținut 54 de milioane de lire sterline

Cum au reușit cinci bulgari să realizeze cea mai mare fraudă din istoria Marii Britanii. Au obținut 54 de milioane de lire sterline

Cinci cetățeni bulgari au fost condamnați pentru realizarea celei mai mari fraude din istoria Marii Britanii, în valoare de peste 54 de milioane de lire sterline. Grupul a utilizat identități false pentru a solicita ajutoare sociale.

Cum obțineau banii

Timp de cinci ani, cetățenii bulgari au deturnat 6.000 de identități pe care le foloseau pentru a beneficia de ajutoarele sociale. Șefa grupului, Galina Nikolova, în vârstă de 38 de ani, poza ca o femeie de afaceri respectabilă, care și-a deschis un magazin pentru a-și acoperi activitățile ilegale. În fața dovezilor, Nikolova și complicii săi au fost forțați să recunoască fraudele comise.

Bulgarii se lăudau pe rețelele de socializare cu stilul lor de viață extravagant. Aceștia purtau haine scumpe, ceasuri de lux și postau fotografii din vacanțele lor opulente prin toată Europa, potrivit dailymail.uk.

Unul dintre indivizi, Gyunesh Ali, în vârstă de 33 de ani, s-a filmat aruncând teancuri de bani spre o femeie necunoscută.

Bulgarii au fost condamnați în 2021

Cei cinci au fost arestați pe 5 mai 2021 și au fost condamnați la peste 25 de ani de închisoare. În timpul perchezițiilor, anchetatorii au găsit pungi pline cu produse de firmă, ceasuri de lux și teancuri de bani în locuințele acestora.

Nikolova a primit o sentință de 8 ani de închisoare, iubitul ei, Stoyanov, în vârstă de 27 de ani, a fost condamnat la 4 ani de închisoare, Gyunesh Ali a primit o condamnare de 7 ani și 3 luni în spatele gratiilor, Panerva, în vârstă de 26 de ani, a fost condamnată la 3 ani și 2 luni de închisoare și Todorova, în vârstă de 52 de ani, a primit o detenție de 3 ani.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)