Stelian Ion, despre blocajul legii privind liberalizarea transportului interjudețean: Sunt avantajați unii deținători ai unor firme de transport. Asta, din păcate, îi afectează foarte mult pe elevi (VIDEO)

Stelian Ion, despre blocajul legii privind liberalizarea transportului interjudețean: Sunt avantajați unii deținători ai unor firme de transport. Asta, din păcate, îi afectează foarte mult pe elevi (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Deputatul USR Stelian Ion, candidat la Primăria Constanța și fost ministru al Justiției, a vorbit despre blocajul legii privind liberalizarea transportului interjudețean, joi, pe B1 TV, la „Politica Zilei” cu Ioana Constantin, și susține că „sunt avantajați unii deținători ai unor firme de transport”.

Stelian Ion (USR), pe B1 TV, despre problemele cu care se confruntă elevii

Întrebat despre faptul că încă nu a venit o decizie a CCR pe legea privind liberalizarea transportului interjudețean, Stelian Ion a reclamat „blocajele” cu care se confruntă actul normativ.

„Există blocaje cu privire la acest aspect și, din cauza faptului că nu este clarificată această lege, sunt avantajați unii deținători ai unor firme de transport (…). Asta, din păcate, îi afectează foarte mult pe elevi”, a declarat fostul ministru.

„Am avut un amendament la Constanța referitor la asigurarea pazei în școli, 3 milioane propuși de noi pentru a fi alocați pazei în școli – din păcate, administrația locală, primarul Vergil Chițac și administrația PSD-PNL au refuzat această propunere, spunând că nu avem nevoie de așa ceva. În felul acesta, ne este foarte greu să deschidem curțile școlilor acum, în acest moment”, a continuat Stelian Ion.

Stelian Ion: Tot programul nostru este centrat pe ideea de a investi în viitorul copiilor noștri

„Suntem foarte hotărâți ca după alegeri să deschidem curțile școlilor și să alocăm și aceste sume de bani pentru elevi. Este o solicitare a lor expresă. Am și semnat un angajament în fața elevilor, propus de Consiliul Județean al Elevilor, mi-am asumat și formal, și informal aceste obligații, de a-i pune în centru. De altfel, tot programul nostru este centrat pe această idee de a investi în viitorul nostru, în viitorul copiilor noștri”, a adăugat candidatul Alianței Dreapta Unită la Primăria Constanța.

Întrebat dacă situația de la CCR afectează și transportul elevilor, el a confirmat: „Da, influențează și acest segment și este mare păcat că se pune în paranteză interesul acestor copii. Pe de altă parte, este foarte important ca pe viitor consiliile locale, consiliile județene să nu se limiteze doar la ce impune legea, pentru că au și o marjă de apreciere și pot da peste ce îi obligă legea. De multe ori, copiii aceștia au trebuit să meargă în instanță și să își câștige drepturile prin hotărâri judecătorești”.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`