Nicolae Robu, candidatul PSD-PNL la primăria Timișoarei, a precizat că imaginile distribuite de actualul edil Dominic Fritz cu mai mulţi membri ai unui clan, în timp ce terorizează o familie reprezintă un caz izolat și nu trebuie generalizate:
“Când am fost eu primar nu cred că ați văzut asemenea imagini, dar nu a fost meritul meu. Sunt cazuri izolate. Eu sufăr, pentru că iubesc acest oraș, văzând că din motive electorale, primarul actual, cu zero proiecte, zero realizări face de râs orașul, creează o imagine care nu e în acord cu realitatea. Asemena cazuri, din păcate s-au întâmplat și evident e totul real, dar sunt cazuri izolate. Poliția, Jandarmeria și-au făcut în geenral datoria. Eu am colaborat bine cu ele și am reușit să ținem lucruile în normalitate”.
Nicolae Robu a criticat totodată faptul că Dominic Fritz își face campanie cu acest caz:
“Să vedem cum s-au întâmplat lucruile. În data de 17 mai a avut loc scena pe care o vedem, mizerabilă, acești oameni sunt incalificabili, evident. În 27 mai primarul Fritz s-a dus acolo, nu avea niciun rol decât să pucnteze electoral. Poliția Română și-a făcut datoria, a intervenit foarte promt, l-a reținut pe cel care era capul răutăților, sigur, atâta cât a avut mandat să îl rețină, după care s-a deschis dosarul penal de rigoare și suntem într-un stat de drept, vor fi pedepsiți cei care fac așa ceva.
Nu a început lupta cu clanurile acum. Eu am reușit cu ajutorul instituțiilor statului să lichidez parangheliile din Timișoara, aceste manifestări care blocau orașul și am creat un soi de comandament informal. Ne-am înțeles pentru binele orașului săa cționăm coordonat și am lichidat astfel de manifestări”.