Un cerșetor din Sibiu i-a oferit unui polițist 100 de euro mită ca să scape de amendă. Cum au acționat autoritățile

Un cerșetor din Sibiu i-a oferit unui polițist 100 de euro mită ca să scape de amendă. Cum au acționat autoritățile
Sursa foto: Freepik

Un bărbat în vârstă de 72 de ani din Sibiu, care practică cerșetoria, i-a dat mită în valoare de 100 de euro unui polițist, pentru a evita amendă. Mai mult, bărbatul i-a cerut polițistului să-l ducă acasă cu autospeciala poliției.

Bărbatul este acuzat pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită

Potrivit purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, prim procurorul adjunct Mihaela Ruginosu, bărbatul în vârstă de 72 de ani din comuna Merghindeal, județul Sibiu, a fost dispus de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, în data de 29 mai, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, potrivit Ziare.com.

Cerșetorul i-a oferit pe data de 5 mai, în timpul nopții, două bacnote de 50 de euro unui polițist. „Cu titlu de mită, spre a-l determina pe acesta să își încalce atribuțiile de serviciu și să nu dispună sancţionarea contravențională a inculpatului pentru fapta de a apela în mod repetat la mila publicului”.„Cu această ocazie inculpatul chiar a cerut agenților de ordine publică să îl transporte la locuința sa cu autospeciala poliţiei”, au spus anchetatorii.

Procurorii vor decide dacă vor aplica  măsuri preventive față de inculpat

Pe data de 30 mai, procurorii vor decide dacă este necesară luarea unei măsuri preventive față de bărbat.

„Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a mai informat Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`