Preşedintele francez Emmanuel Macron consideră că Ucrainei ar trebui să i se permită să distrugă bazele militare din care Rusia lansează rachetele. Declarația vine în contextul în care aliații Ucrainei nu se pot pune de acord dacă acesteia ar trebui să i se dea voie să folosească armele occidentale pentru atacuri în interiorul Rusiei.
„Trebuie să le permitem să neutralizeze bazele militare din care sunt trase rachetele, bazele de unde Ucraina e lovită.
Dacă le spunem ”nu aveţi dreptul să loviţi locul din care sunt trase rachetele”, practic le spunem ”vă dăm arme, dar nu vă puteți apăra cu ele”, a declarat Emmanuel Macron, potrivit AFP.
Macron a precizat apoi că ei nu doresc o escaladare a conflictului și că ucrainenilor n-ar trebui să li se permită să lovească alte ținte pe teritoriul Rusiei, mai ales ținte civile.
Amintim că Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, le-a cerut aliaților să permită Ucrainei să atace teritoriul rus cu armele occidentale. Ungaria se opune ca de obicei, iar Germania și Italia sunt reticente, avertizând asupra escaladării conflictului.
Dictatorul rus Vladimir Putin a amenințat deja Europa cu „consecințe grave” dacă statele NATO vor permite Ucrainei să folosească armele occidentale pentru a lovi ținte din Rusia. El a amenințat mai ales țările mici.
„Liderii țărilor NATO, mai ales din Europa și mai ales din ţările mici, ar trebui să fie conştienţi cu ce se joacă. Să nu uite că sunt state cu un teritoriu mic şi cu o populaţie foarte densă. Să se gândească la asta înainte de a vorbi despre lansarea de atacuri asupra teritoriului rus”, a spus Putin.