O comună din Bistrița Năsăud vrea să construiască cel mai înalt pod suspendat din Europa. Construcția se va ridica la 200 de metri înălțime. Primarul comunei Parva a anunțat că proiectul a fost depus pentru finanțare:
“Pe 29 aprilie, am depus cu succes un proiect la care am ținut foarte mult să găsim o linie de finanțare încă din 2020. Astfel, am reușit să depunem un proiect care trece de granițele României și se pare că va fi cel mai înalt pod suspendat din Europa. Italia a inaugurat recent un pod desemnat ca fiind cel mai înalt suspendat din Europa, având o înălțime de 175m, în timp ce al nostru se ridică aproape la 200m. Ne rugăm ca să trecem cu bine eligibilitatea și să semnăm contractul de finanțare. Să fie cu ajutorul Domnului!”, a scris pe Facebook primarul comunei Parva, Ioan Strugari.
”Sperăm să resuscitam și turismul pe lângă agricultura de subzistență”, a menționat primarul răspunzând unui mesaj.
Contactat telefonic de Timp Online, Ioan Strugari a spus că a depus deja proiectul la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest pe componenta de turism rural.
Suma solicitată de primărie este de 6 milioane de euro cu o cofinanțare de 2% (120.000 de euro).
“O astfel de punte, construită într-un sat din Germania, a atras într-un an 500.000 de turiști. Eu nu cred în astfel de minuni, dar fiind unică în România, eu sper că vom atrage 100.000 de turiști. Parva are potențial să primească turiști fiindcă sunt multe case cu etaj goale. Copiii sunt plecați în străinătate, au bani, acasă stau doar părinții, când vor ști că le pot transforma în pensiuni, situația va fi alta. Proiectul acesta are însă puterea de a deschide zona turistică de aici până la Cluj. Ai venit cu avionul la Cluj, te-ai urcat în autocar, ai vizitat zona, te-ai dus mai departe. Cel puțin județul Bistrița-Năsăud se poate dezvolta prin acest proiect. Eu am fost și ghid turistic și știu că Branul s-a dezvoltat enorm datorită unui castel. Dacă nu îl aveau, erau morți”, a spus primarul din Parva.
Potrivit lui Ioan Strugari, la finalul acestei luni se va ști dacă proiectul este sau nu aprobat.