După ce a fost în centrul unui mare scandal din cauza faptului că a consumat o substanță interzisă, Maria Șarapova ar putea să primească vești bune.
Agenția Mondială Antidoping a anunțat că prezența unei cantități mai mici de un microgram de meldonium în eșantioanele recoltate sportivilor în controalele realizate înainte de 1 martie este acceptată, potrivit Agerpres.
Meldonium, substanța pe care a folosit-o rusoaica este interzisă din data de 1 ianuarie 2016. Sportivii din toată lumea au fost informați de acest lucru din toamna anului trecut.
"Ministerul rus al sportului susţine şi salută decizia luată de WADA, deoarece arată o voinţă de înţelegere a situaţiei mai degrabă decât o aplicare strictă a literei legii. Cei de la WADA sunt dispuşi să analizeze cât timp este necesar pentru eliminarea meldoniumului din organismul sportivului", a precizat Mutko într-un comunicat.
Maria Șarapova a fost suspendată provizoriu din data de 12 martie după ce a fost depistată cu meldonium.
Tensimena a recunoscut că a picat un test antidoping la Australian Open care a avut loc în perioada 18-31 ianunarie, în acest fel, rusoaica ar putea scăpa de suspendare.
Și două sportive din România au fost depistate pozitiv cu această substanță interzisă.
Una dintre cele mai bune sprintere din România, Mirela Lavric, a fost depistată pozitiv cu Meldonium, în timpul Campionatului Mondial de sală de la Portland, din luna martie. La această competiţie, atleta a cucerit medalia de bronz cu ştafeta de 4 x 400 m. (Mai multe detalii AICI).
Și Eva Tofalvi, cea mai titrată biatlonistă din ţara noastră, a fost depistată pozitiv cu meldonium, aceeaşi substanţă cu care a fost prinsă şi Maria Sharapova. (Mai multe detalii AICI).