Principalul suspect al crimei din Botoșani, unchiul fetiței, în vârstă de 32 de ani, a fost prins într-o zonă de vegetație. Individul a fost dus la audieri. Individul a fost observat de oamenii legii în apropierea unui câmp, iar imediat întreaga zonă a fost împânzită de zeci de polițiști și jandarmi.
Pentru prinderea bărbatului a fost folosit un câine de luptă, mai multe drone, dar și un elicopter, iar la scurt timp individul a fost prins și încătușat.
În momentul în care bărbatul a fost identificat, acesta a încercat să fugă, iar polițiștii au fost nevoiţi să tragă şi două focuri de armă, însă au reușit să-l aresteze.
Localnicii din zonă sunt șocați de cele întâmplate, însă acum susțin că pot răsufla liniștiți, știind că individul a fost prins.
Potrivit vecinilor, în trecut ar fi existat un conflict între individ și fratele său, tatăl fetiței ucise.
Fetița de opt ani a fost găsită moartă, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea localităţii Jijia, comuna Albeşti.
Tot vineri seara, minora a fost dispărută, după ce mama ei a trimis-o să îi ducă mâncare unui unchi, care locuiește în apropiere, însă nu s-a mai întors acasă.
Familia a alertat autoritățile locale, care au început de urgență căutările.
Mai târziu, în noapte, fetița a fost găsită moartă. Aceasta se afla la marginea localității de domiciliu, într-o lizieră de salcâmi.
Potrivit anchetatorilor, înainte de a fi ucisă, fetița a fost violată. Pentru identificarea autorului, în zonă au fost mobilizate peste 100 de forţe de ordine.