Regele Felipe al VI-lea și Regina Letizia nu mai trăiesc împreună și doar păstrează aparențele în public, susține jurnalistul veteran Jaime Peñafiel. Recent, cuplul regal a celebrat 20 de ani de căsnicie, dar zvonurile despre viața lor personală continuă să atragă atenția.
Jurnalistul Jaime Peñafiel, în vârstă de 91 de ani, a dezvăluit că Regina Letizia ar fi avut o relație amoroasă cu fostul ei cumnat. Acum, jurnalistul pregătește noi acuzații, confirmând că a scris o nouă carte despre regină după volumul controversat „Letizia & I”, care a captat atenția presei internaționale încă din noiembrie 2023.
În prima sa carte, Peñafiel a susținut că omul de afaceri Jaime del Burgo (53) a avut relații intime cu Letizia chiar și după căsătoria ei cu Regele Felipe în 2004. Noua carte a jurnalistului va explora o „criză maritală” în cuplul regal, inclusiv informații că Letizia ar fi părăsit reședința de vară a familiei regale din Majorca pentru a se întâlni cu alt bărbat.
Detalii despre identitatea bărbatului cu care Letizia ar fi zburat din Madrid spre New York în 2012 sunt așteptate cu nerăbdare de fanii regali, pptrivit Click.ro.
„Nu cred că mai locuiesc nici măcar sub același acoperiș”, a dezvăluit Peñafiel în El Cierre Digital. „Păstrează doar aparențele în public. Felipe e un om bun, încearcă să-și facă treaba cum poate mai bine, dar Letizia i-a făcut mult rău”, a continuat jurnalistul.
„Nu cred că va urma un divorț, dar cred că vor face o înțelegere, cum au procedat Juan Carlos și Sofia, în urma căreia fiecare va duce o viață separată de celălalt”, a conchis acesta.