Scandalul de la Opera Română continuă. O acţiune de susţinere a balerinului Johan Kobborg a fost organizată marți seara, informează B1 TV. Artistul a anunţat că nu va mai dansa în România ca urmare a unor neînţelgeri cu fostul director interimar al instituţiei Tiberiu Soare. La acţiune a participat şi Alina Cojocaru, una dintre cele mai bune balerine din lume.
Scandalul de la Opera Română ia amploare. Acuze de discriminare, insinuări din cele mai diverse, nemulțumiri și invidii au scos în stradă pe aproape toți angajații. Deși ministrul Culturii a "înființat" un post special de director artistic al corpului de balet, directorul interimar al Operei a ales să îl desființeze.
”Au fost cereri peste cereri, peste cereri să se spună despre planurile acestea, dar nimeni nu a fost acceptat. Domnul Călin nu a fost primit la minister pentru nicio cerere, în schimb domnul ministru m-a primit pe mine să”, a declarat balerina Alina Cojocaru.
Protest la Operă, după ce balerinul Johan Kobborg și-a dat demisia
#DIRECT_ONE_2p4jjn#
Celebra balerină nu a mai putut interpreta rolul pentru că nu mai avea partener odată ce Johan Kobborg a fost pus pe tuşă.
„De ani de zile facem cerere la minister pentru un post pentru director artistic al baletului. Nu s-a putut. Pentru că a fost acest șantaj urât din partea Alinei Cojocaru care este logodnica acestui domn Kobbog”, a declarat regizorul Cristina Cotescu.
”Dacă dumneavoastră credeți că Johan Kobborg este în România pentru bani, atunci vă rog să vă mai gândiți o dată. Pentru că îmi este chiar rușine dacă s-a ajuns la nivelul acesta”, a mai spus Alina Cojocaru.
Protestul s-a încheiat însă fără ca cele două tabere să cadă la pace.