Israelienii care o spionau pe şefa DNA erau cazați la Marriot și au cheltuit 15.000 de euro în 4 zile (FOTO)

Israelienii care o spionau pe şefa DNA erau cazați la Marriot și au cheltuit 15.000 de euro în 4 zile (FOTO)
Foto: Cancan

Israelienii acuzați că au spionat-o pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, rămân în arest. Magistrații Curții de Apel București au redus însă perioada de detenție de la 30 la 20 de zile.

Ron Weiner şi David Geclowicz, angajați ai firmei Black Cube, au fost arestați în 3 aprilie la cererea procurorilor DIICT. Cei doi sunt acuzați de constituire a unui grup infracţional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, alterarea integrităţii datelor informatice, operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice.

Înainte de a fi reținuți, aceștia au petrecut 4 zile la Hotelul Marriot din București. Cancan scrie că Ron și David au cheltit nu mai puțin de 15.000 de euro pe alcool și jocuri de noroc.

Cei doi angajați ai companiei Black Cube ar fi ajuns în țara noastră în data de 30 martie. S-au cazat la Marriott (fiecare şi-a luat câteo cameră single) şi încă din prima seară au mers împreună la un cazino din zonă.

Vreme de patru zile, de miercuri până sâmbătă, Ron şi David au ”pozat” în jucători înrăiţi de cazino, pierzând ”la comun” încă vreo 8.000-9.000 de euro. Ziua făceau ”muncă de teren” încercând să afle informaţii compromiţătoare despre şefa DNA, iar noaptea erau în cazino şi beau. Asta s-a întâmplat până să fie reţinuţi.

Se pare că Weiner şi Geclowicz ar mai fi fost însoţiţi în misiunea lor de la Bucureşti de către un alt cetăţean israelian. El ar fi fugit din România, în Bulgaria, cu un taxi, prin Vama Giurgiu. Sursa citată scrie că a aflat că identitatea acestuia este Yossi Barkshtein şi că, în realitate, el s-ar ascunde la Chişinău.

Barkshtein ar fi cel care l-ar fi sunat pe tatăl Laurei Codruţa Kovesi şi, sub pretextul că-l invită la o conferinţă, i-a cerut o adresă de e-mail. Ulterior, acest cont ar fi trebuit să fie accesat fraudulos de către David Geclowicz. Mai mult, în 2011, Yossi s-a adresat autorităţilor române şi a solicitat să primească cetăţenie, dar să-şi menţină domiciliu în Republica Moldova.

Rudele celor doi spioni au ajuns și ele la București. Mamele israelienilor cer autorităților să le lase copiii să pleze în țara lor, afirmând că sunt "speriați".

În timpul şedinţei de judecată, mamele spionilor David Geclowicz şi Ron Weiner au izbucnit în plâns.

Luni seară cele două l-au vizitat pe avocatul Alexandru Morărescu la biroul său, pentru a pune la puct detaliile din dosar. Pe drum, s-au oprit la un supermarket ca să pregătească ”pachetul”.. Au umplut trei sacoşe cu humus, chiftele, cereale, fructe, şampon, gel de duş sau pastă de dinţi.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`