Dosarul azilelor groazei a ajuns abia după un an la tribunal. Printre suspecții trimiși în judecată se numără și frații Godei

Dosarul azilelor groazei a ajuns abia după un an la tribunal. Printre suspecții trimiși în judecată se numără și frații Godei
Frații Daniel și Ștefan Godei. Sursa foto: Captură Video - Marian Ceaușescu

Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane în dosarul ”Azilele Groazei”, acuzate pentru trafic de persoane prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate.

Dosarul azilelor groazei, la tribunal

Printre cei vizați de acuzații se numără și Ştefan Godei administratorul azilului din Voluntari, unde bătrânii erau maltratați, înfometați și cazaţi în condiţii inumane, potrivit euronews.

Ştefan Godei a fost şeful Asociaţiei „Sf. Gabriel cel Viteaz”, care administra Centrul de Îngrijire şi Asistenţă pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi „Armonia”. El a lucrat ca şofer în Primăria Capitalei, în timpul mandatului Gabrielei Firea.

În dosar mai apar fratele lui Godei, Daniel Godei, dar şi Andrei-Răzvan Ticu, şef serviciu în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Ilfov.

De asemenea, au fost inculpate firma SC House Grandma Anastasia SRL şi Asociaţia „Sf. Gabriel cel Viteaz”.

Tratamente greu de imaginat aplicate bătrânilor

În urma unor percheziții la trei azile din Voluntari, au fost salvate aproximativ 100 de persoane în vârstă, multe dintre ele cu dizabilități, care erau supuse abuzurilor, înfometate și forțate să muncească. Potrivit DIICOT, două grupuri infracționale organizate au operat în județul Ilfov începând din noiembrie 2020, exploatând persoanele cu dizabilități sau vulnerabile prin tratamente inumane, muncă neremunerată forțată, constrângere și violență fizică.

De asemenea, exploatarea a fost efectuată prin privarea de alimentație adecvată și suficientă, prin neglijarea sau refuzul de a furniza tratament medical adecvat conform diagnosticului fiecărui individ, precum și prin neglijarea în îngrijire și asigurarea igienei persoanelor care nu aveau capacitatea fizică sau psihică de a se autoîngriji, totodată fiind ținute în condiții de aservire față de membrii grupurilor infracționale organizate, în scopul obținerii de către liderii acestor grupări și ceilalți membri ai acestora de beneficii patrimoniale injuste.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)