Poliţiştii ameninţă că nu vor mai păzi secţiile de votare pe 9 iunie dacă nu li se majorează și lor salariile cu 10%

Poliţiştii ameninţă că nu vor mai păzi secţiile de votare pe 9 iunie dacă nu li se majorează și lor salariile cu 10%
Sursa Foto: Facebook / Poliția Capitalei

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) susține că Ordonanța prin care Guvernul vrea să majoreze salariile anul acesta pentru mai multe categorii de bugetari este discriminatorie pentru angajații din Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională. Membrii sindicatului amenință că nu vor păzi secțiile de votare la alegerile din 9 iunie dacă nu li se măresc și lor salariile.

Polițiștii cer salarii mai mari

„Domnule prim-ministru, După cum bine cunoașteți – urmare numeroaselor noastre adrese și a discuțiilor avute, în acest an, cu dumneavoastră, personal, și cu întreaga conducere a Guvernului, la sediul MAI, în data de 23 ianuarie –, în ceea ce ne privește, actuala guvernare are încă restanțe salariale de achitat, rezultate din neaplicarea la termenele prevăzute a Legii-cadru nr. 153/2017, dar și alte drepturi financiare, care ar trebui actualizate (unele sunt la valorile de acum 5 sau chiar 15 ani).

Pentru conformitate, vi le reamintim, în detaliu: actualizarea în plată a normei de hrană (este neactualizată de peste 5 ani); aplicarea sporurilor / majorărilor / indemnizațiilor / primelor la cuantumul actual, în plată, al salariului de funcție / de bază / soldei; acordarea sporului sporului pentru lucru cu informații clasificate prin raportare la salariul / solda în plată; acordarea majorării salariale pentru toate structurile care desfășoară activități privind combaterea corupției, prin raportare la salariul / solda în plată; aplicarea majorării pentru funcții de conducere / comandă la salariul / solda în plată; actualizarea compensației pentru chirie la valoarea pieței (drept neactualizat din 2009); emiterea Ordinului de ministru pentru acordarea majorării prevăzute la art. VIII din OUG nr. 26/2024.

În acest context, al numeroaselor restanțe salarial-financiare către familia ocupațională Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, considerăm că proiectul de OUG în discuție este complet discreționar și discriminatoriu în raport cu interesele noastre”, a transmis sindicatul.

Acesta a amenințat apoi cu boicotarea alegerilor din 9 iunie dacă angajații din Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională nu primesc și ei majorarea de 10% la salariu.

„Drept urmare, apreciem că este necesară remedierea situației în cauză, fapt pentru care se impun, la nivelul Guvernului pe care îl conduceți și al coaliției de guvernare, toate demersurile necesare pentru includerea noastră între familiile ocupaționale care vor beneficia de majorarea salarială propusă, de 10%.

Pe această cale, vă readucem la cunoștință faptul că, în funcție de poziționarea Guvernului față de revendicările noastre, vom decide dacă este necesară declanșarea unui nou conflict de muncă, ce poate conduce inclusiv la boicotarea apropiatului scrutin electoral, dat fiind faptul că vom solicita ca polițiștii să nu asigure paza secțiilor electorale”, a mai transmis SNPPC, într-un comunicat.

Cum vrea Guvernul să mărească salariile

Amintim că Ministerul Muncii a pus în dezbatere publică un proiect de Ordonanță ce prevede majorarea cu 10% a salariilor unor bugetari. Creșterea se va produce în două tranșe, de câte 5% fiecare, în iunie și septembrie, luni cu alegeri.

Vor primi salarii mai mari angajații din instituții de cultură, Registrul Comerțului, diplomații, cei din apărare, primării și instituții finanțate din venituri proprii ale Guvernului și Parlamentului.

Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat că primesc bani mai mulți „cei care au venituri foarte mici”. „În acest moment, din ce am stabilit cu ministrul Finanţelor, Guvernul atâta îşi permite”, a mai precizat acesta.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
11:03 - Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că, astăzi, nimeni nu o să-și facă bagajul să plece în altă țară. Iubesc țara asta și continui să lupt pentru ea” (VIDEO)
10:52 - Un tânăr din Vâlcea a fost amendat și a rămas fără certificatul de înmatriculare al mașinii după ce și-a decorat autoturismul cu luminițe LED
10:45 - Un polițist de frontieră s-a împușcat în cap. Urma să efectueze paza la o secție de votare din Giurgiu
10:28 - Alegeri prezidențiale. Județele cu prezența cea mai mare la vot. Cine se află pe ultimele locuri
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)
09:04 - Salvamont România a primit 17 de apeluri în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 25 de persoane