Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 21 mai, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până miercuri după-amiaza pe râuri din şapte bazine hidrografice şi pe afluenţii mici ai Dunării.
Intervalul în care este valabil codul galben este 21 mai, ora 22:00 – 22 mai, ora 16:00.
Potrivit hidrologilor, citați de Agerpres, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide, creşteri de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie, pe următoarele cursuri de apă: Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Gelmar (judeţele: Hunedoara şi Arad), Bega – bazin amonte S.H. Făget şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Făget – amonte S.H. Remetea (judeţul Timiş), Timiş – bazin amonte S.H. Teregova şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Teregova – amonte S.H. Lugoj (judeţele: Caraş-Severin şi Timiş), Pogăniş – bazin amonte de Acumularea Cadar Duboz, Bârzava – bazin amonte S.H. Moniom, Caraş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Nera – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Cerna – afluenţii aferenţi sectorului aval de Acumularea Herculane (judeţul Caraş-Severin), Dunăre – afluenţii mici aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Desnăţui (judeţele: Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj), Desnăţui – bazin amonte de Acumularea Fântânele şi afluenţii aferenţi sectorului aval de Acumularea Fântânele (judeţele: Mehedinţi şi Dolj), Motru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Gorj şi Mehedinţi), Jiu – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Motru (judeţele: Dolj, Mehedinţi şi Gorj), Olt – afluenţii mici aferenţi sectorului aval Ac. Slatina, Olteţ – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Cerna (judeţele: Vâlcea, Olt şi Dolj) şi Călmăţui (judeţele: Olt şi Teleorman).
Atenţionarea hidrologică vizează, în principal, fenomene precum viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele Caraş-Severin şi Timiş.
Amintim că, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis cod galben de instabilitate atmosferică valabil în mai multe județe ale țării.
Astfel, în perioada 21 mai, ora 16 – 22 mai, ora 10, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei și sudul Crișanei, unde se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze de 50…70 km/h), averse torențiale, frecvente descărcări electrice și izolat căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.
Pe de altă parte, în perioada 22 mai, ora 10 – 23 mai, ora 10, în Banat, Oltenia, Maramureș, vestul Transilvaniei și al Munteniei, precum și în zona Carpaților Occidentali, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.