Le Monde: 15 state UE, printre care și România, cer înăsprirea politicii de migrație, inclusiv externalizarea solicitanților de azil

Le Monde: 15 state UE, printre care și România, cer înăsprirea politicii de migrație, inclusiv externalizarea solicitanților de azil
Foto simbol: Hepta - Abaca Press / AA/ABACA

La doar câteva zile de la adoptarea definitivă a Pactului privind migrația și azilul, negociat vreme de opt ani, 15 state membre UE, cu guverne de diferite culori politice, solicită Comisiei Europene printr-o scrisoare să înăsprească politica de migrație, informează Le Monde.

Scrisoarea nu își propune să desființeze Pactul, ci solicită aplicarea sa cât mai strict. De asemenea, sunt propuse noi modalități de gestionare a fenomenului migrației.

Cine sunt semnatarii scrisorii

Scrisoarea a fost semnată de Austria, Danemarca, Finlanda, Italia, Grecia, Polonia, Olanda, Lituania, Letonia, Estonia, Bulgaria, România, Cehia, Cipru și Malta.

Franța, Germania, Suedia și Slovacia, care au participat la discuțiile inițiate de guvernul danez, nu au mai semnat, până la urmă, documentul.

Cei 15 fac apel la Comisia Europeană, care va avea altă componență după alegerile europarlamentare din iunie, „să propună noi mijloace și noi soluții pentru prevenirea imigrației ilegale în Europa”.

Semnatarii vor noi politici de gestionare a migrației

Pactul trebuie să armonizeze până în 2026 procedurile de înregistrare, primire și returnare a migranților care nu pot beneficia de azil. Cei 15, însă, vor și alte modalități de gestionare a fenomenului migrației, printre care „parteneriate reciproc avantajoase și durabile cu țări partenere de-a lungul rutelor de migrație”.

Ei propun externatizarea solicitanților de azil către așa-zise țări terțe „sigure”, adică state care respectă drepturile fundamentale ale refugiaților și solicitanților de azil. O lege de acest fel a fost recent adoptată în Regatul Unit. Prin ea, solicitanții de azil sunt transferați în Rwanda.

În ultimii doi ani, Comisia Europeană a semnat acorduri cu Tunisia, Mauritania, Egipt și Liban, iar declarația UE-Turcia din 2016, finanțată cu șase miliarde euro de UE și statele membre, prevedea ca Turcia să păstreze circa trei milioane de refugiați sirieni pe teritoriul ei.

„E important ca statele membre UE să aibă posibilitatea de a transfera solicitanții de azil într-o țară terță sigură”, au insistat semnatarii scrisorii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:52 - Alexandru Muraru (PNL): Planul pesedist ne arată că pericolul capturării instituțiilor statului e în plină desfășurare. Urmează zile de încercare pentru democrația din România
23:35 - Netanyahu spune că lui Macron și celorlalți lideri occidentali care cer embargo pe arme pentru Israel ar trebui „să le fie rușine”: „Rușinea lor va continua mult după câștigarea războiului”
23:12 - George Simion, după decizia CCR de a anula candidatura Dianei Șoșoacă: Orice român are dreptul constituțional de a candida și de a fi ales. Nicio instituție nu îi poate lua acest drept
22:49 - Nicolae Ciucă: „Pesediștilor care astăzi se bucură de decizia CCR le spun un singur lucru: românii înțeleg când cineva dorește puterea absolută în stat” / „PSD nu va scăpa de ceea ce se teme cel mai tare: de o confruntare cu mine în turul 2”
22:23 - Stelian Ion: Judecătorii CCR care au decis invalidarea candidaturii Dianei Șoșoacă trebuie să prezinte clar și în detaliu motivele / Este tot mai evidentă nevoia de reformă a CCR
22:01 - A fost contestată la CCR și candidatura lui Marcel Ciolacu
21:45 - PSD: Susținem dreptul oricărei persoane de a alege și de a fi aleasă. CCR trebuie să prezinte rapid motivele care au stat la baza deciziei de invalidare a candidaturii doamnei Diana Șoșoacă
21:27 - Lucian Romașcanu, după declarația lui Florin Roman privind decizia CCR: PSD nu are nicio implicare în justiție. Când ai dileme și dificultăți să îți vezi candidatul în finală, despre dl. Ciucă vorbesc, începi să dai rateuri de gândire
21:06 - Florin Roman (PNL): Eliminarea Dianei Șoșoacă din cursa pentru Cotroceni, făcută prin mâna majorității PSD din CCR, este o făcătură marca PSD
20:46 - Diana Șoșoacă, după ce i-a fost anulată candidatura la prezidențiale: „Mă sună foarte mulți din Sfatul Înțelepților, mă sună generali din armată. Este timpul să acționăm”