Candidatul în cursa pentru Casa Albă, Bernie Sanders, îşi continuă seria victoriilor în primarele democrate. El a învins-o pe rivala sa, Hillary Clinton, în statul american Wyoming. Sanders, senator socialist de Vermont, a obținut 56% din susținerea electoratului democrat, arată theguardian.com.
Bernie Sanders, senatorul socialist de Vermont, a obținut 56% din susținerea electoratului democrat, față de 44% pentru fostul secretar de stat Hillary Clinton , potrivit estimărilor CNN.
Wyoming, un mic stat din nord-vestul Statelor Unite, cu o populație de aproximativ o jumătate de milion de locuitori, dispune de numai 14 delegați la Convenția democrată. Bernie Sanders reușește însă să își mențină ritmul în perspectiva primarelor cruciale de la New York, programate pe 19 aprilie.
Victoria din Wyoming, un stat care la prezidențiale votează în general pentru Partidul Republican, îi mai permite să se apropie de favorita cursei, Hillary Clinton, care mai are un avans de 200 de delegați, dar la care se adaugă spirjinul a 500 de "super-delegați", responsabili ai Partidului Democrat.
Consilierii lui Hillary Clinton susțin de mai multe săptămâni că avansul este de nedepășit, Bernie Sanders fiind obligat să câștige viitoarele primare cu majorități detașate pentru a inversa tendința.
Bernie Sanders are însă o mare priză la tineri și campania cea mai bine finanțată. În martie, el a adunat 44 de milioane de dolari, față de numai 29,5 milioane de dolari pentru Hillary Clinton.