Un băiat în vârstă de 7 ani a fost lovit de o autoutilitară, vineri, în localitatea Iacobeni, și este sub manevrele de resuscitare ale medicilor, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu, potrivit Agerpres.
ISU Sibiu a precizat că a fost solicitată intervenția unui elicopter SMURD.
„Copilul a rămas blocat sub maşină, inconştient. S-au efectuat manevre de descarcerare, iar echipajele medicale au început de urgenţă manevrele de resuscitare, copilul fiind în stop cardio-respirator. La faţa locului a fost solicitat elicopterul SMURD Târgu Mureş. Intervenţia este în desfăşurare”, a declarat purtătoarea de cuvânt a ISU Sibiu, Andreea Ștefan.
Potrivit polițiștilor, când șoferul autoutilitarei descărca marfa, copilul s-a agațat de benă, astfel că a ajuns sub roți atunci când șoferul a dat cu spatele.
„În localitatea Iacobeni, pe o stradă secundară, un băieţel în vârstă de 7 ani s-a agăţat de bena unei autoutilitare după ce şoferul a descărcat, iar când acesta a manevrat auto cu spatele, copilul s-a dezechilibrat şi a căzut, fiind prins sub una dintre roţi. Copilul a fost preluat de echipajele medicale în stare gravă. Şoferul autoutilitarei este un bărbat în vârstă de 45 de ani, din judeţul Mureş. Rezultatele testărilor alcooltest şi drugtest sunt negative”, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.