Cătălin Drulă, președintele USR și unul dintre liderii Alianței Dreapta Unită (ADU), a declarat marți, pentru B1 TV, că a vota PNL la alegerile din acest an înseamnă a pune ștampila pe PSD. Singura formațiune care reprezintă cu adevărat valorile de dreapta este ADU, a insistat Drulă.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Actualitatea”, moderată de Tudor Mușat pe B1 TV.
„E foarte important să înțelegem că lucrurile s-au radicalizat și polarizat. Există această coaliție PSD – PNL și dacă vreodată ai votat PNL, azi să dai un vot pentru PNL înseamnă să dai un vot pentru PSD.
De partea cealaltă, există mișcarea de dreapta din România, Alianța Dreapta Unită, care e formată din USR, PMP și FD și care păstrează aceste valori de dreapta.
Vom întoarce creșterile de taxe aberante ale acestei guvernări când vom ajunge la guvernare la anul, vom repara nedreptățile și cum am făcut reforme la Ministerul Transporturilor în doar 8 luni – și de natură bugetară, structurală și am finalizat PNRR-ul- așa vom face și când vor reveni la guvernare.
Dar nu ascund că va fi un an extrem de greu la anul din cauza dezastrului pe care-l vor lăsa în urmă Ciolacu și ai săi. (…)
PNL nu mai există ca identitate, nu are niciun fel de politică liberală. Politicile pe fiscalitate cu taxele crescute peste noapte, cu aparatul de stat umflat au fost făcute de ministrul Finanțelor PNL”, a declarat Cătălin Drulă, pentru B1 TV.