Scriitoarea Alice Munro, premiată cu Nobel, a murit la vârsta de 92 de ani

Scriitoarea canadiană de nuvele și laureată a premiului Nobel, Alice Munro, care a examinat viața de zi cu zi prin prisma ficțiunii scurte timp de mai bine de 60 de ani, a murit la vârsta de 92 de ani, în Ontario. Ea suferea de demență de mai bine de un deceniu.

Munro a fost considerată Cehov-ul canadian

Numită cândva „Cehov-ul canadian” de Cynthia Ozick, nuvelele scrise de Munro s-au bazat pe forme și subiecte ignorate în mod tradițional de curentul literar principal.

Abia mai târziu în viață reputația lui Munro a început să crească, poveștile ei subestimate despre oameni aparent simpli din orașele mici din Canada, atrăgând o serie de premii internaționale, inclusiv premiul Nobel pentru literatură în 2013.

Economic - 14 oct, 13:54

Nobelul pentru Economie a fost câștigat de trei economiști care au explicat cauzele inegalităților dintre cele mai bogate și cele mai sărace țări

Margaret Atwood a numit-o odată „printre cei mai mari scriitori de ficțiune engleză ai timpului nostru”. Salman Rushdie a lăudat-o ca fiind „un maestru al formei”, în timp ce Jonathan Franzen a scris odată: „[Munro] este unul dintre puținii scriitori, unii în viață, cei mai mulți morți, pe care îi am în minte când spun că ficțiunea este religia mea. ”

Născută în 1931 într-o familie de crescători de vulpi și păsări care trăiau în afara Wingham, Ontario și se luptau să supraviețuiască în timpul Marii Depresiuni, Munro a mers la universitate cu o bursă și a studiat doi ani înainte de a se muta la Vancouver cu primul ei soț, James Munro, în 1951.

Poveștile lui Munro au început să fie publicate în reviste precum Tamarack Review, Montrealer și Canadian Forum, adunând treptat suficient pentru o colecție care a apărut în 1968.

Anii 1970 au fost un deceniu de transformare pentru Munro: s-a mutat înapoi la Wingham după ce prima ei căsătorie s-a destrămat în 1973, s-a căsătorit din nou în 1976 și a apărut prima ei poveste publicată în New Yorker în 1977 – Royal Beatings, o poveste bazată pe pedepsele primise de la tatăl ei în copilărie. Ea va continua să fie publicată în reviste precum Paris Review și Atlantic Monthly.

Căutarea ei de autenticitate a transformat-o pe Munro într-un cronicar de neegalat al politicii sexuale, îndrăgosteală, înșelăciuni și dorință. Pentru Margaret Atwood, „puțini scriitori au explorat astfel de procese mai amănunțit și mai nemilos” decât Munro: „Mâinile, scaunele, privirile – toate fac parte dintr-o hartă interioară complicată presărată cu sârmă ghimpată și capcane și căi secrete.”

Reputația lui Munro a continuat să crească pe măsură ce poveștile ei au crescut în amploare și complexitate. A câștigat Premiul Internațional Man Booker în 2009 și Premiul Nobel pentru literatură în 2013.