Steagul UE de la Eurovision, o „greșeală regretabilă”. Au fost doar drapelurile țărilor participante și al LGBT

Steagul UE de la Eurovision, o „greșeală regretabilă”. Au fost doar drapelurile țărilor participante și al LGBT
Sursa foto: Facebook/ Eurovision Song Contest

Steagul Uniunii Europene de la Eurovision a fost interzis, gestul fiind catalogat drept o „greșeală complet regretabilă”, ceea ce va trebui rectificat anul următor, a transmis Comisia Europeană.

Steaguri limitate la Eurovision

Organizatorii Eurovision au transmis că televiziunea suedeză a ales să limiteze numărul steagurilor în sala din Malmo și să fie expuse doar cele ale țărilor participante și ale minorităților sexuale, LGBT, confrom G4media.

Astfel, steagul UE a fost interzis. Mai mult, spectatorilor nu li s-a permis accesul în sală cu steagul UE.

Comisia Europeană transmite că steagul cu 12 stele reprezintă toate statele membrue ale UE și este un simbol pentru cele 46 de națiuni din Consiliul Europei.

„Cu siguranţă că este complet regretabil că steagul tuturor statelor membre ale UE care au participat la competiţie precum şi al altor state care fac parte din Consiliul Europei nu a putut fi prezent”, a declarat Eric Mamer, purtător de cuvânt al Comisiei. „Putem cu siguranţă să încurajăm EBU să înţeleagă că aceasta este o greşeală şi apoi este decizia lor în legătură cu modul în care vor proceda”, se mai arată în comunicatul Comisiei Europene.

Steaguri limitate din cauza tensiunilor geopolitice

Reprezentanții European Broadcasting Union (EBU) au transmis că regulile legate de steaguri au fost aplicate mai strict de agenții de pază de la această ediție din cauza tensiunilor geopolitice.

Un conflict este legat de participarea Israelului la Eurovision în contextul războiului din Gaza, iar sute de protestatari s-au adunat în centrul orașului Malmo pentru a manifesta împotriva acestei decizii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)