Traian Băsescu: Dacă moțiunea cade, Boc rămâne premier. Îl susțin la șefia partidului

Traian Băsescu: Dacă moțiunea cade, Boc rămâne premier. Îl susțin la șefia partidului
Foto: inpolitics.ro

Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, în cadrul emisiunii “Ediție specială” de la postul public de televiziune că subiectul de discuție din cadrul întâlnirii PDL nu a fost premierul ci moțiunea de cenzură. Acesta a discutat și despre alegerile din partidul democrat liberal spunând că îl susține pe Emil Boc la sefia democrat liberalilor fiindcă este “onest, neatins de vreun scandal de corupție și a câștigat toate alegerile în care a fost implicat”.

În ceea ce privește “grupul reformist” din cadrul partidului, președintele crede ca aceștia au acționat lipsiți de tact iar Cezar Preda este mult prea neexperimentat pentru a putea câștiga șefia PDL.

Iată principalele declarații ale președintelui Băsescu:

-  Așa numitul grup reformist trebuie să crească și să se implice în partid. Au procedat lipsiți de tact iar înfierarea din declarații mi-a amintit de alte vremuri.

-  Sub președenția lui Emil Boc PDL a obținut cele mai mari succese electorale. Boc nu are nicio înfrângere electorală.

-  Îl susțin pe Emil Boc fiindcă este onest și fiindcă este neatins de niciun scandal de corupție

-  PDL nu poate modifica Constituția singur, dacă se negociază o soluție cu partidele sunt dispus să o promovez

-  Impunerea în Constituție a unui deficit bugetar de 3% ar disciplina partidele politice

-  În cazul în care Codul Muncii nu va fi adoptat asta înseamnă un eșec al reformelor necesare pe piața muncii

-  Am afirmat că în scandalul vămilor nu este implicată nicio persoană politică. Dacă există un sistem de colectare a șpăgiilor atunci acesta este pe linie sindicală

-  Nu îl cunosc pe Sorin Blejnar, nu mă pot pronunța în privința lui

Vezi AICI ce a declarat Băsescu despre conflictul cu Sarkozy și despre soarta lui Gaddafi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`